De regulă, ctitorii bisericilor de enorie sau ai mănăstirilor îşi înzestrau ctitoriile cu diferite bunuri, menite să asigure buna desfăşurare a cultului divin precum şi cele necesare întreţinerii personalului bisericesc.
Din păcate, în ceea ce priveşte biserica Adormirea Maicii Domnului, nu avem nici un document, nici de la prima biserică – a lui Ştefan cel Mare – nici de la cea a lui Gheorghe Ştefan şi nici de la Grigorie Ghica, în care să se menţioneze că vreunul dintre aceştia ar fi făcut vreo danie bisericii.
Totuşi, potrivit Sinodicului din 1872, aflăm că după refacerea bisericii în anul 1809 au fost făcute primele danii pentru biserică.
1.Astfel, ctitorul Ştefan Velea a donat o dugheană. Alţi doi ctitori, Toader Grecu şi Ioan Chiriac, donează şi ei câte o dugheană. Menţionăm că numele lui Toader Grecu apare în 1810 pe ferecătura de a argint a Evangheliei tipărită de Şerban Cantacuzino cu numele Todirică. Cu certitudine, aceste danii au fost făcute înainte de anul 1830, pentru că unul dintre donatori, Ioan Chiriac, apare decedat în 1834. Astfel, în data de 2 iulie 1834 este consemnată o altă danie, de data aceasta făcută bisericii de urmaşii lui Ion Chiriac, într-un act în care se spune: „Noi, cei mai gios iscăliţi, neamurile răposatului Ion Chiriac, am socotit cu sfatul tuturor neamurilor cei mai de aproape, că decât să luăm noi din averea răposatului, mai de folos am socotit că ne-ar fi la toţi, trupurilor şi sufletelor noastre, am dat danie bisericii Adormirii Maicii Domnului crăşma ce iaste în capătul din sus celor două dugheni de aici din tărgu, ce le-au avut răposatul Ion Chiriac, ca să fie vecinică pomenire morţilor şi viilor şi a tot neamul nostru. Iară cine ar pricinui din niamuri şi nu ar iscăli la aceasta danie, să fie supt blăstămul Maicii Domnului.
Şi pentru mai adevărată credinţă ne-am pus numile şi degetile neştiind carte, poftind şi pre alte feţă ca să iscălească la această danie. 1834, iulie 2.
Eu Iftimia sora răposatului
Eu Acsinia sora răposatului
Eu Andreiu nepotul răposatului
Eu Ioan nepotul răposatului
Eu Ştefan nepot lui Ion Chiriecu
Eu Gavril nepotul răposatului
SS. Ironimu monah nepot răposatului adeverez m.p. Şi noi cei mai jos iscăliţi am fost de faţă la această danie.”
Urmează 15 semnături proprii şi apoi certificarea autenticităţii de către privighetorul ocolului de sus, Vasile Gorgos paharnic, la data de 21 septembrie aceluiaşi an ( Arhiva D. Constantinescu, citat la Nicolae Cosma, op. cit. p.p.15-16). Totuşi, potrivit Sinodicului din 1872, aflăm că după refacerea bisericii în anul 1809 au fost făcute şi primele danii pentru biserică.
2. Altă proprietate a bisericii Adormirea este menționată în anul 1840. Este vorba de “Dugheana bisericii Adormirea Maicii Domnului, din Târgul Niamțului ci iaste lângă Greculeasa și ari danii de la răposatul Ionică Grecul”. Acest Ionică Grecul este amintit prima dată în 1810 fiind menționat pe ferecătura de argint a Evangheliei tipărită de Șerban Cantacuzino în 1682.
Dania (dugheana) făcută de el bisericii a fost închiriată pe timp de 3 ani, cu trei sute de lei pe an, evreului Herșcu Zet Marcu, începând cu 26 octombrie 1840. Închirierea este întărită prin semnătura paharnicului Ștefanache Danu, la 20 octombrie 1840 (vezi la Nicolae Cosma, op.cit.p.16).
3. Peste doi ani, la 14 iulie 1842, un act de închiriere consemna alte proprietăți ale bisericii Adromirea, și anume: “hanul și dugheana ei, trii odăi și on foișor, pivnița bună, grajdul și șura a bisericii Adormirea den Tărgul Neamțul” (Nicolae Cosma, op. cit. p. 16). Aceste proprietăți au fost închiriate paharnicului Ștefanache Danu, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 14 septembrie 1842 – Ziua Crucii – ,contra sumei de 1000 lei pe an. Actul este întărit prin semnătura lui Anton Petrescu.
De reținut că biserica poseda și un han, despre care prof. Gavril Luca crede că se afla “chiar vis-a-vis de biserică, fiind mai cunoscut cu numele de «Hanul Belibou»” (op. cit. p. 364).
4. Din chiriile încasate, biserica a cumpărat anumite suprafețe de teren, după cum urmează : a) la 2 februarie 1853 cumpără de la evreul Avram din Meșel Iuster doi stânjeni și patru palme (aprox. 5.5 m.), cu prețul de 60 de galbeni, pentru ca să-și mărească ograda. b) La 11 martie 1853, biserica mai cumpără doi stânjeni, cu 48 de galbeni, de la negustorul evreu Haim Leibazet Marcu Boghean. c) În fine, de la paharniceasa Maria, soția răposatului paharnic Ștefan Danu, cumpără o bucată de teren cu prețul de 20 galbeni (conf. Nicolae Cosma, op. cit. p. 17).
Aceste proprietăți sunt consemnate în documente înainte de incendiul devastator din anul 1864.
Alte bunuri donate parohiei apar odată cu sfințirea actualei biserici, la 10 august 1875.
5. Astfel, un foarte bun credincios, Gheorghe Gherasim, donează bisericii Adormirea, în 1875, un teren fânaț în suprafața de 110 prăjini, situat în Pometea. Terenul avea următoarele vecinătăți: N. Simionescu, șoseaua Băile Oglinzi, Vasile Dănilă și Alexandru Cercel. Terenul apare în inventarul din 31 decembrie 1948.
6. În același an, 1875, un alt bun credincios, Petrache Savin, donează bisericii Adormirea Grădina Fălășanu, de fapt tot un teren fâneață în suprafață de 52 prăjini, situat în Pometea, având ca megieși șoseaua Băile Oglinzi, strada Vultur și strada G. Coșbuc. Terenul este menționat în inventarul amintit.
7. Biserica a mai primit un teren viran – curte – se pare în același an, 1875, situat în strada Cuza Vodă nr. 49, megieșit cu strada Cuza Vodă, Iosub Soceanu și Ghelberg în suprafața de 100 mp.
8. În 13 noiembrie 1945, doctorul Alexandru Bondescu din Tg. Neamț, str. Regele Carol I, nr. 147, donează parohiei Adormirea Maicii Domnului 35 de prăjini (6265mp.), loc de imaș, situat la locul numit “Pârâul lui Duban”, între megieșii: imașul Buburuz, Gavril Diaconescu, şoseaua Tg. Neamţ – Băile Oglinzi şi drumul spre imaşul Buburuz (vezi actul de donație în anexă).
Pe lângă aceste bunuri imobile (terenuri) neclădite, parohia Adormirea Maicii Domnului a mai primit și alte donații, constând în terenuri pe care se află un număr de construcții.
9. În inventarele vechi ale parohiei figurează pe strada Ștefan cel Mare, nr.181 o suprafață de teren 3580 mp. cu două construcții ce însumau 215 mp. Este vorba de curtea și de biserica, în suprafața de 125 mp., construită pe ea, lângă care se află șura (trapeza) cu suprafața de 90 mp. Această trapeză era construită din scândură, acoperită cu tablă, având aspectul unei săli dreptunghiulare, fără pereți interiori. Biserica ridicată în 1875, a fost descrisă mai sus. Vecinătățile acesteia erau: Str. Ștefan cel Mare, str. M. Kogălniceanu și proprietatea Pașcu.
10. Casa de locuit din str. Ștefan cel Mare nr. 126 (130), cu 3 camere, construită din cărămidă pe o suprafață de 72 mp. (conform iventar din 31 decembrie 1948), acoperită cu tablă, a fost donată bisericii în anul 1875 de Ștefan Ilie, zis Anastasiu, și soția sa Ecaterina. Avea ca vecinătăți strada Ștefan cel Mare, Samuil Beck și I. Ionescu.
11. Tot înainte de 1900 a fost donată bisericii Adormirea și casa de locuit din strada Ștefan cel Mare nr. 143 (V. I. Lenin, nr. 147), zidită din cărămidă pe o suprafață de 50 mp., acoperită cu tablă. Inițial a avut doar 3 camere, ulterior adăugându-i-se încă două prin construirea etajului, donația (etajului) lui Petrache Gheorghiu, fost dascăl la biserica Sfântul Gheorghe din Tg. Neamț. Casa a avut ca vecinătăți strada Ștefan cel Mare, Dumitru Neamțu și Drogheria Hanganu.
Cu privire la aceste ultime două case preotul Nicolae Gheorgiu, cu adresa nr.11 din 15 martie 1953, raporta Protopopiatului că imobilele bisericii din strada Lenin (fosta Ștefan cel Mare n.n.), numerele 130 și 147, “sunt ocupate fără nici o formă și fără să plătească nici un fel de chirie și asigurare.” Astfel, imobilul din str. Lenin nr. 130, este ocupat de o Frizerie colectivă de la 1 martie 1952, iar în imobilul cu nr.147 parterul (3 camere) este ocupat de Croitoria colectivă “Înfrățirea Muncii”, etajul, construcție nouă, cu 2 camere și sobe de teracotă, fiind transformat în dormitor al activiştilor, cu începere de la 1 ianuarie 1952. Curajoasă informare.
12. O altă donație pentru biserica Adormirea, constând dintr-o casă de locuit cu 3 camere, bucătărie și terenul aferent, situat din strada Veterani (Patriarhul Iustinian), nr. 2, a fost făcută de preoteasa Natalia Marcoci, în baza testamentului lăsat de soțul ei – preot Haralambie Marcoci – din data de 11 aprilie 1937. Un an mai târziu, la 19 septembrie 1938, preoteasa Natalia Marcoci dona bisericii Adormirea imobilul menționat, tot prin testament autentificat de Judecătoria Mixtă Tg. Neamț cu procesul verbal nr. 1161, testament care menționează și anumite clauze.
În timpul primului război mondial casele bisericii de pe strada Ștefan cel Mare au fost rechiziționate pentru nevoile armatei (conf. Gavriil Luca, op. cit. p.147).
Aceste proprietăți au fost închiriate, prin licitație publică, unor persoane particulare sau unor instituții (Banca de Stat), banii încasați şi plata chiriei fiind folosiți pentru acoperirea unor nevoi ale bisericii (parohiei).
Suprafața totală de teren a parohiei, după cum rezultă din diferite acte, a fost de 4,54 ha.
După cum vedem, după ridicarea actualei biserici, mulți din credincioșii buni ai orașului au înzestrat-o, adăugându-se ctitorilor acestui sfânt locaș, pe toți, cunoscuți și necunoscuți, slujitorii pomenindu-i la sfintele slujbe.
Acest patrimoniu material a fost în proprietatea parohia Adormirea până după cel de al doilea război mondial.
Odată cu instalarea puterii comuniste în România, mai ales după naționalizarea din 11 iunie 1948, asupra Bisericii au început presiunile din partea puterii politice pentru cedarea bunurilor bisericești, terenuri și case, către Stat. Presiunile și îngrădirile au fost din ce în ce mai puternice, încât Biserica a fost nevoită să renunțe la bunurile sale. Așa s-a întâmplat și cu patrimonial material al bisericii Adormirea din Tg. Neamț, format din terenuri și case, parohia fiind nevoită, de fapt obligată, să renunțe la acestea. Astfel, prin adresa nr. 8 din 26.II.1952 se comunica Secției Financiare a orașului Tg. Neamț că parohia cedează terenul către Stat. Cu adresa nr. 9 din aceeași dată se făcea comunicare și Sfatului Popular Oraș Tg. Neamț despre această cedare.
Sfatul Popular al Raionului Tg. Neamț, Secțiunea Agricolă, cu adresa nr. 9393 din 21 august 1952, trimitea parohiei următoarea Adeverință: “Se adeverește de noi, Șeful Secției Agricole, că Preotul Neculai Gheorghiu, Paroh al Adormirii Maicii Domnului din Tg. Neamț, a făcut cerere de cedare pentru pământul Parohiei arătate mai sus, pământ ce a fost preluat de Sfatul Popular al Comunei Tg. Neamț. – Provizoriu rămânând ca ulterior să vie aprobarea Ministerului.” Semnează Șeful Secției Agricole, Ing. (indescifrabil).
Peste șapte luni, Sfatul Popular al Oraşului Tg. Neamţ, Comitetul Executiv, Raion Tg. Neamţ, Regiunea Bacău, trimitea parohiei adresa nr. 2172 din 25 III 1953, cu umătorul conținut:
“Către Parohia Adormirea Tg. Neamț, Regiunea Bacău.” “La cererea dumneavoastră, înregistrată la nr. 2172 din 3 III 1953, vă facem cunoscut că s-a aprobat trecerea în proprietatea Statului a terenului la care ați renunțat situat în orașul Tg. Neamț, satul Pometea, Raionul Tg. Neamț, Regiunea Bacău în suprafața de 3,50 ha.
Preluarea lucrurilor se face de către Comitetul Executiv al Sfatului Popular al acestui oraș. Semnează Președintele Comitetului Executiv (indescifrabil), Secretar (indescifrabil).”
Dacă bisericii i s-a luat terenul prin această formă, „renunțarea la el”, dar nu o renunţare benevolă, ci sub presiunea politicului, casele i-au fost ocupate în mod abuziv de diferite unități „populare” (frizerie, croitorie, dormitor pentru activiştii de partid)” fără nici o formă și fără să plătească nici un fel de chirie și asigurare”, cum se plângea preotul Nicolae Gheorghiu în anul 1953.
Așa a fost despuiată biserica de o importantă parte a patrimoniului ei, moștenit de la înaintașii care au înțeles nevoile și menirea Bisericii, prin abuzurile unui regim totalitar.
După evenimentele din 1989, Biserica, la fel ca întreaga societate, și-a recâștigat libertatea. S-a sperat că noile autorități vor repara nedreptățile provocate de vechiul regim. Cumplită dezamăgire. Cu toate demersurile legale făcute de biserică, nici până astăzi bunurile nu i-au fost retrocedate și nu i s-au acordat despăgubiri. Pe o parte din terenuri, în timp, s-au ridicat construcții, iar o parte, pe care nu s-a construit nimic, a trecut în proprietatea unor, așa-zişi, patroni, de fapt niște șmecheri, oameni fără Dumnezeu, care au devenit stăpâni, cu ajutorul autorităților post-revoluționare, pe ceea ce nu este al lor, așa cum este cu o parte chiar din curtea actualei biserici. Sperăm că acești lacomi vor plăti așa cum se cuvine, în fața lui Dumnezeu, ca și cei care i-au ajutat să-și însușească pe cale necinstită bunurile Bisericii, și că va veni, totuși, vremea când catedrala Adormirea va fi despăgubită pentru bunurile ce i s-au luat pe nedrept, bunuri care-i sunt absolut necesare în desfășurarea activităților pastoral-misionare, cultural-educative și social-filantropice.
OBIECTE VECHI DE CULT
A. ICOANE MARI
1. Icoana Maicii Domnului cu pruncul (sec. al XVIII), dimensiunile 1m./0,58m., înconjurată în dreapta şi stânga de câte două perechi de capete înaripate de heruvimi, iar la picioare de trei. Este o icoană foarte frumoasă.
2. Icoana Mântuitorului Hristos-Arhiereu stând pe tron şi binecuvântând, iar în stânga ţinând Evanghelia deschisă. Foarte frumoasă, cu dimensiuunile: 0,85m./0,56m. datând din secolul al XVIII.
3. Icoana Maicii Domnului cu pruncul, sec. XIX, cu dimensiunile 1m./0,56m. În colţul din dreapta, jos, se menţionează numele: ,,Viniamin Zugravu”.
4. Icoana Sf. Nicolae, cu dimensiunile: 0,95m./0,58m. În partea dreaptă a capului este pictat Mântuitorul, iar în partea stângă Maica Domnului. În partea de jos a icoanei se află însemnarea: ,,1824 fe (februarie). Iconom Dimitrie:Marie:Alecu”(probabil fiul preotului).
5.Icoana Sfinţilor Mihail şi Gavril, având dimensiunile: 0,85m./0,56m., aparţinând secolului al XIX-lea. În partea de jos se află literele V şi Z (cu caractere chirilice foarte frumoase), probabil să fie vorba tot de Viniamin Zugravu.
6. Icoana Maici Domnului cu pruncul binecuvântând. Pe cap are cunună împărătească, în partea dreaptă a capului este pictat Sf. Arhanghel Mihail, iar în stânga Sf. Arhanghel Gavriil. Pe spatele icoanei este pictat Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. În partea dreaptă a capului este pictat un înger care îi aşează pe cap o cunună de flori. În mâna dreaptă ţine suliţa, iar în stânga are sabia şi scutul. Pe veşmântul de deasupra mâinii drepte, sub umăr, este pictat un chip de om cu mustăţi şi barbă. Dimensiunile icoanei sunt: 112cm./73cm. Este foarte frumoasă, şi credem că aparţine secolului al XVIII-lea sau începutul secolului al XIX-lea.
7. Icoana Adormirea Maicii Domnului (Adormirea Precistii), cu dimensiunile: 0,97m./0,57m. Aparţine începutului secolului al XIX-lea.
8. Perechi de icoane mari din catapeteasma de la biserica sfinţită în anul 1857(actuala catedrală).
a) Apostolii: Andrei şi Marcu
Bartolomeu şi Filip
Luca şi Simon Ap.Andrei şi Marcu
Toma şi Iacov
Maftei şi Pavel
Iezechel şi Danielb) Proorocii: Avacum şi Isaia
David şi Solomon
Zaharia şi Ieremia
Iacov şi Ghedeon Pr. Avacum Pr. Isaia
Moise şi Aron
9. Icoana Mântuitorului-Arhiereu- stând pe tron şi binecuvântând, iar în mâna stângă ţinând globul pământesc, acesta având în partea de sus o cruce. În dreapta Sa se află pictată Maica Domnului, iar în stânga Sa se află Sfântul Ioan Botezătorul, pictaţi în picioare şi cu mâinile împreunate la piept, în starea de rugăciune, toţi şezând pe norii cerului.
10. Icoana Maicii Domnului cu Braţele desfăcute, având pe piept soarele cu raze strălucitoare.
11. Icoana Sf. Nicolae binecuvântând, iar în mâna stângă ţinând Evanghelia închisă. Are dimensiunile de 135 cm/66 cm. Este foarte frumoasăşi aparţine primei jumătăţi a sec. al XIX-lea. Are forma icoanei Mântuitorului, prezentată la poziţia 9.
12.Icoana Mântuitorului Iisus Hristos binecuvântând, iar în mâna stângă ţine Evanghelia deschisă, pe ambele pagini fiind scris un text. Are dimensiunile de 140 cm/66 cm. Are forma icoanei Mântuitorului prezentată la poziţia 9. Este foarte frumoasă şi este lucrată în acelaşi stil cu icoana Sf. Nicolae.
13. Icoana Maicii Domnului cu Pruncul. Are formă dreptunghiulară şi dimensiunile de 98cm./69 cm. Sunt pictate numai capetele, iar restul este din argint, îmbrăcăminte luată de la icoana veche care a ars. Se află în naos în strana scultată.
B. ICOANE MICI (praznicele-neîmbrăcate)
Biserica Adormirea are în patrimoniu şi un număr mare, de peste 40 de icoane praznicale, adică icoane de dimensiuni mai mici, închinate Mântuitorului şi Maicii Domnului, dar şi unor sfinţi, în special cu ţinere, icoane care se aşază în naosul bisericii pe iconostas în zilele de prăznuire a sfinţilor respectivi, pentru ca credincioşii să le cinstească şi să se roage în faţa lor la sfinţii reprezentaţi pe ele.
Un set de 23 de icoane, având aceleaşi dimensiuni, 0,28m./0,20m., patru dintre ele fiind argintate, sunt pictate în acelaşi stil. Tradiţia bisericii susţine că ele au fost pictate în şcoala de pictură de la Mânăstirea Agapia.
Se ştie că stareţa Tavefta Ursache(1857-1883), considerată ,,cea mai distinsă stareţă a Mănăstirii Agapia” (Conf. Monahia Eustochia Ciucanu, Mănăstirea Agapia, tipărită cu binecuvântarea IPS Mitropolit Teoctist,p.101), a înfiinţat o şcoală de desen şi pictură, şcoală ce funcţiona în 1860 şi care a fost condusă de Nicolae Grigorescu în timpul cât a pictat biserica de la Agapia (conf. Eustochia Ciucanu, ibidem; Aurora Turcu, Şcoala de desen şi pictură din Mănăstirea Agapia şi pictorul Nicolae Grigorescu, în revista Biserica Ortodoxă Română, anul LXIV, nr. 4-6, aprilie-iunie 1946, pp. 238-241; Marina Sabados, Grigorescu la Agapia, Editura Doxologia, Iaşi, 2012, p.191)
Din păcate, nici una din icoane nu oferă vreun indiciu în privinţa datei şi a pictorilor. O analiză a icoanelor arată, totuşi, influenţa îndrumătorului Nicolae Grigorescu, asupra lucrărilor elevelor. Icoane asemănătoare se găsesc la măicuţele vârstnice din Mănăstirea Agapia şi chiar în muzeul mănăstirii. Cu binecuvântarea maicii stareţă, Olimpia Chiriac, am comparat mai multe icoane de la Adormirea cu cele din muzeu şi cu cele aflate în posesia câtorva măicuţe din mănăstire, şi am descoperit multe elemente comune. De altfel, maicile cercetate mi-au spus ca icoanele sunt moştenite de le cele cărora le-au fost ucenice şi că ele ştiu că datează din vremea când s-a pictat biserica.
Conform Aurora Turcu, şcoala de pictură condusă de Grigorescu şi-ar fi încetat activitatea în 1861 (op. cit. p.241) din cauza lipsei banilor necesari pentru cumpărarea materialelor. Este de crezut că stareţa Tavefta Ursache, ,,femeie cultă şi distinsă, aparţinând unei bune şi vechi familii moldoveneşti” (potrivit Dr.C.I. Istrate, Doi luceferi, în ,,Calendarul Minevrei, X, 1908, p.132, citat la Marina Sabados, Grigorescu la Agapia, pp 73-74), şi care ,,era vrednică să conducă o ţară”, cum o caracterizau Delavrancea şi Vlahuţă (Monahia Eustachia Ciucanu, ap.cit. p.101), şi din a cărui dorinţă şi iniţiativă s-a înfiinţat această şcoală, ar fi acceptat, resemnată, închiderea acestei şcoli. Şi chiar dacă aşa s-a petrecut, ne întrebăm: cele,,câteva copile”, evident surori de mânăstire şi măicuţe mai tinere, care au ucenicit doi ani pe lângă maestrul Grigorescu, ce au făcut după aceea? Cu siguranţă stareţa Tavefta le-a îndemnat să pună în practică ceea ce au învăţat, dându-le ca ,,ascultare” să picteze icoane, iar din banii strânşi ca urmare a vinderii acestora sa-şi poată cumpăra materialele de care aveau nevoie.
Credem că aşa s-au petrecut lucrurile şi cu setul de icoane de la biserica Adormirea. După ce actuala biserică a fost înălţată, slujitorii şi credincioşii au trecut şi la procurarea obiectelor de cult necesare (catapeteasma, icoane, vase liturgice, etc.). Auzind că la Agapia se pictează icoane, a fost comandat acest set de icoane care, la sfinţirea bisericii în 1875, împodobeau biserica. De altfel, în inventatele parohiei, la rubrica data achiziţiei, se menţionează anul 1875. Patru din acest set de icoane sunt îmbrăcate în argint de aceea le vom menţiona la icoane îmbrăcate.
Iată care sunt cele neîmbrăcate, şi care se crede că provin din şcoala de la Agapia:
1. Naşterea Precistii 11. Naşterea Sf Ioan Botezătorul
2. Vovidenia 12. Capul Sf. Ioan Botezătorul
3. Buna Vestire 13. învierea lui Lazăr
4. Stratenia 14. Sfinţii Constantin şi Elena
5. Schimbarea la faţă 15.Apostolii Petru şi Pavel
6. Floriile 16. Sf. Arhid. Ştefan şi Sf. Mc. Pantelimon
7. Înălţarea lui Iisus Hristos 17. Sf. Haralambie şi Sf. Mc. Mina
8. Pogorârea Sf. Duh 18. Sf Muceniţe Ecaterina şi Varvara
9. Sfânta Treime 19. Sf. Prooroc Ilie şi Sf. Cuv. Parascheva
10. Înălţarea Sf. Cruci (scris Eparasceva).
Alte icoane praznicale neîmbrăcate
1. Icoana Maicii Domnului Împărăteasă, stând în picioare şi cu pruncul în braţe. Pe cap are coroană şi pe umeri mantia împărătească, aurie. Aparţine sfârşitului secolului al XVIII-lea sau începutului secolului al XIX-lea şi are dimensiunile de 0,37m./0,30 m.
2. Icoana Sfinţilor Vasile, Ioan Gură de Aur şi Grigore (numele sunt scrise cu caractere chirilice). Provine de la biserica veche care a ars în 1864 şi aparţine aceleiaşi periade cu icoana Maicii Domnului împărăteasă. Dimensiunile 23,5 cm/18,5 cm.
3. Icoană reprezentând pe Maica Domnului tânguindu-se, îmbrăcată în negru, mâinile împreunate la piept, privirea în jos spre dreapta unde se află pictat, la dimensiuni mici, Mântuitorul răstignit pe cruce, din coastă, din palme şi picioare curgând sânge din cauza împungerii şi a piroanelor. Dimensiunile icoanei: 0,31m/0,26m. Aparţine începutului secolului al XIX-lea.
4.Capul Sf. Ioan Botezătorul (scris cu caractere chirilice), dimensiunile de 0,25m/0,33 m, începutul secolului al XIX-lea.
5. Icoana celor patruzeci de sfinţi, dimensiunile 0,48m./0,20m. Posibil să provină din şcoala de la Agapia.
6. Icoana Sf. Cuvios Iftimie, de la sfârşitul sec. al XIX-lea, cu dimensiunile de 0,24 m./0,18 m.
7. Maica Domnului cu Pruncul, secolul XIX, dimensiuni 0,27 m./0,20m.
8. Icoana Sf. Ap. Andronic, 0,21 m./0,15 m., donată bisericii de preotul Gheorghe Bejan în anul 1892.
9. Icoana Sf. Antonie cel Mare, aceleaşi dimensiuni cu icoana Sf. Andronic şi donată tot de preotul Gh. Bejan în 1892.
10. Icoana sfinţilor Atanasie şi Chiril, de la sfârşitul sec. al XIX-lea, dimensiuni 0,24 m./0,18 m.
11. Icoana Cuviosului Părintelui nostru Sava. Provine de la jumătatea sec. al XIX-lea, 0,26m./0,18m.
12. Icoana Naşterii Domnului, pictată de I. Luchian,1929, dimensiuni 0,24m/0,18m.
Icoane praznicale îmbrăcate în argint
1. Maica Domnului nu Pruncul în braţe, dimensiuni 0,28m./0,20 m. provine din şcoala de la Agapia. Îmbrăcată de Sorea.
2. Naşterea Domnului Iisus Hristos, 0,28m./0,20m., provenită din şcoala de la Agapia. Îmbrăcată în argint, donată de epitropul Nicolae Adam în anul 1938.
3. Maica Domnului cu Pruncul în faţă, sec XIX, dimensiuni 0,28m./ 0,30m. Posibil din şcoala de la Agapia.
4. Adormirea Precistii, îmbrăcată în 1927 de Gh. Opincaru, argintar din Piatra Neamţ.
5. Icoana Sfinţilor Nicolae şi Spiridon, sec. al XIX-lea, dimensiuni 0,28 m./0,20 m. Posibil din şcoala de la Agapia.
6. Maica Domnului cu Pruncul, 0,24m./0,18m., secolul XX.
7. Sfântul Spiridon, 0,24 m./0,17 m. sec. XX.
8. Iisus Hristos, 0,21 m./0,14 m., sec XX.
9. Sf Ierarh Nicolae, 0,21 m./0,14m., sec XX.
10.Învierea Domnului, 0,20 m./0,14 m., sec.XX, donată bisericii Adormirea de L. Teodoru.
11. Sf Ierarh Nicolae, sec XIX, îmbrăcată în sec XX de familia Ioan Chisencu în 1974. Fostul epitrof Ioan Chisecu a mărturisit că această icoană a fost găsită de el sub duşumeaua din casa sa.
Alte icoane mici, praznicale, sunt noi, fără valoare documentară, şi ele sunt cuprinse în inventarul parohiei.
CĂRŢI VECHI DE CULT LA BISERICA ADORMIREA
Prin cărţile vechi înţelegem cărţile bisericeşti de cult apărute până la anul 1900, tipărite în diferite tipografii din ţară care aparţineau unor Mitropolii sau Episcopii, şi care, pe lângă valoarea lor cultică, au avut şi o valoare culturală. Unele din aceste cărţi provin de la bisericile de dinaintea celei actuale, fiind salvate de la marele incendiu din 1864, care a mistuit complet vechea biserică, datorită eforturilor preoţilor slujitori de atunci şi credincioşilor. Multe din aceste cărţi cuprind însemnări foarte importante, care au ajutat la clarificarea unor probleme legate de existenţa acestei biserici, la stabilirea preoţilor şi diaconilor slujitori la această biserică, precum şi la incendiul devastator care a dus la dispariţia completă a bisericii anterioare. Toate aceste consemnări pot fi văzute la capitolul „însemări de pe cărţi”.
Iată care sunt cărţile vechi ce se află astăzi în patrimoniul parohiei:
1.Prima şi cea mai valoroasă carte este „Sfânta si Dumnezeiasca Evanghelie”, tipărită cu cheltuiala lui Şerban Cantacuzino Voievod la Bucureşti în anul 1682, în timpul Mitropolitului Teodosie. Peste şase ani Şerban Cantacuzino avea să tipărească la Bucureşti monumentala lucrare „Biblia de la Bucureşti” (1688), prima traducere integrală a Sfintei Scripturi în limba română. Evanghelia pe care o are parohia a fost furată de tătari şi recuperată de preotul Vasilie în anul 1717. Istoria acestei întâmplări a se vedea la capitolul „Însemnări de pe cărţi”.
2. Mineiul pe luna octombrie – tipărit cu binecuvântarea Mitropolitului Grigorie al Ungrovlahiei în tipografia Episcopiei Râmnicului, în anul 1776.
3. Mineiul pe luna februarie – tipărit tot cu binecuvântarea Mitropolitului Grigorie, şi tot la Râmnic, în anul 1779.
4. Mineiul pe luna martie – tipărit cu binecuvântarea Mitropolitului Grigorie, la Râmnic, în anul 1779.
5. Ceaslovul – tipărit cu binecuvântarea Mitropolitului Iacov. (Stamati) în tipografia Mitropoliei din Iași, la anul 1797.
6. Mineiul pe luna aprilie – tipărit cu binecuvântarea Mitropolitului Grigorie al Ungrovlahiei în tipografia Episcopiei Râmnicului, în anul 1780.
7. O alta carte aflată în patrimoniul parohiei, nu este o carte de cult, ci un roman „Critil şi Andronius”, dar pentru că este vorba de un roman moralizator îl includem aici. A fost tipărit cu binecuvântarea lui Iacov (Stamati) în tipografia Mitropoliei de la Iaşi în anul 1794. Autorul romanului a fost scriitorul spaniol Balthasar Gracian, şi a apărut în secolul al XVII-lea. A fost tradus din greceşte.
8. Ultima carte tipărită în secolul al XVIII-lea, aflată în patrimoniul parohiei este o Cazanie. Întrucât cărţii îi lipsesc câteva file de la început, nu cunoaştem locul şi nici anul tipăririi, dar credem că este vorba de Cazania retipărită de episcopul Filaret al Râmnicului, evident în tipografia de Râmnic, în anul 1792, având la bază textul Cazaniei lui Varlaam. Această convingere este întărită de faptul că pe una din filele cărţii se află o însemnare care are menţionat anul 1802, an în care nici la Iaşi, nici la Bucureşti şi nici la Râmnic nu s-a tipărit Cazania. Pe de altă parte, dacă biserica Adormirea are mai multe cărţi tipărite la Râmnic în perioada respectivă, de ce nu ar avea şi Cazania tipărită în aceeaşi tipografie?
9. Ceaslov mare – tipărit cu binecuvântarea episcopului Râmnicului Neofit, în Bucureşti în anul 1801.
10. Mineiul pe noiembrie – tipărit cu binecuvântarea Mitropolitului Bisericii Răsăritului din Carlowitz Ştefan Stratimirovici în anul 1804. Cartea a fost tipărită în Buda în tipografia Universităţii din Pesta.
11. Vieţile sfinţilor din luna februarie – traducere din ruseşte, carte tipărită cu binecuvântarea Mitropolitului Gavriil, exarh în Moldova, Valahia şi Basarabia,în anul 1812, pe vremea arhimandritului Ioan, stareţul Mănăstirii Neamţ şi Secu.
12. Vieţile sfinţilor din luna martie – carte tipărită cu binecuvântarea Mitropolitului Veniamin Costachi în tipografia Mănăstirii Neamţ la anul 1813, pe vremea arhimandritului Silvestru, stareţul Mănăstirilor Neamţ şi Secu.
13. Vieţiile sfinţilor pe luna august, – carte tipărită cu binecuvântarea Mitropolitului Moldovei Veniamin, la Mănăstirea Neamţ, în anul 1815 pe vremea stareţului Silvestru.
14. Tipicon (Tipicul mare al Sfântului Sava cel Sfinţit) – tipărit cu binecuvântarea Mitropolitului Moldovei Veniamin în tipografia de la Iaşi a Mitropoliei la anul 1816.
15. Liturghier – îndreptat de Mitropolitul Veniamin Costachi, şi tipărit la Iaşi în anul 1818,cu binecuvântarea sa. Două exemplare.
16. Panihidă – tipărită cu binecuvântarea Mitropolitului Veniamin la Iaşi, în tipografia Mitropoliei, în anul 1821.
17. Evanghelistar – tipărit cu binecuvântarea Mitropolitului Veniamin la Iaşi, în tipografia Mitropoliei, în anul 1826.
18. Slujba Învierii-tipărită cu binecuvântarea Mitropolitului Sucevei şi Moldovei, Veniamin, la tipografia Mănăstirii Neamţ, în anul 1833, pe vremea stareţului Dometian.
19. Prohodul Domnului – tipărită cu binecuvântarea Episcopului Chesarie, în tipografia Episcopiei Buzăului, în anul 1836.
20. Octoih – tipărit cu binecuvântarea Mitropolitului Sucevei şi Moldovei, Veniamin, în tipografia Mănăstirii Neamţ, la anul 1836. Tipărirea s-a început în timpul stareţului Neonil şi s-a terminat în timpul stareţului Mardarie.
21. Octoih – tipărit cu binecuvântarea Mitropolitului Sucevei şi Moldovei, Veniamin, în tipografia de la Mănăstirea Neamţ, la anul 1836, în vremea stareţului Neonil. Pe copertă are imprimat: „Pr. G. Bejan”, ceea ce arată că a fost în proprietatea sa.
22. Dumnezeieştile Liturghii – carte tipărită cu binecuvântarea Mitropolitului Moldovei Meletie, în tipografia Mitropoliei din Iaşi, în anul 1845. Cartea a fost tipărită „cu cheltuiala smeritului între arhierei Nectarie Triioleos”.
23. Evanghelie – tipărită cu binecuvântarea Mitropolitului Moldovei Meletie, în tipografia Mănăstirii Neamţ, la anul 1845.
24. Mineiul pe luna mai – tipărit cu binecuvântarea Mitropolitului Meletie al Moldovei, în tipografia Mănăstirii Neamţ, la anul 1846, pe vremea starețului Neonil.
25. Minei pe luna iunie – tipărit la Mănăstirea Neamţ în anul 1846, cu binecuvântarea Mitropolitului Moldovei, Meletie. Stareţ Neonil.
26. Mineiul pe luna octombrie – tipărit în 1846 la Mănăstirea Neamţ, cu binecuvântarea Mitropolitului Meletie. Stareţ Neonil.
27. Mineiul pe luna iulie – tipărit cu binecuvântarea Mitropolitului Moldovei, Meletie, la Mănăstirea Neamţ, în anul 1847. Stareţ Neonil.
28. Mineiul pe luna august – tipărit cu binecuvântarea Mitropolitului Moldovei Meletie, la Mănăstirea Neamţ, în anul 1847, pe vremea stareţului Neonil.
29. Penticostar – tipărit cu binecuvântarea Mitropolitului Moldovei, Meletie, în tipografia Mănăstirii Neamţ, în anul 1848, pe vremea stareţului Neonil.
30. Filadră, care cuprinde în sine Evangheliile din săptămâna sfintelor şi mântuitoarelor patimi până întru prealuminata zi a Învierii Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Coperta şi primele pagini sunt deteriorate, dar potrivit unei însemnări, este de dinaintea anului 1849.
31. Apostol – tipărit prin sârguinţa şi cheltuiala stareţului Mănăstirilor Neamţ şi Secu, Neonil, în tipografia Mănăstirii Neamţ, la anul 1851.
32. Dumnezeieştile Liturghii – carte tipărită cu binecuvântarea Mitropolitului Moldovei, Sofronie Miclescu, în tipografia Mănăstirii Neamţ, sub Isihie locotenent de stareţ, la anul 1860.
33. Idiomelar – tipărit cu binecuvântarea Mitropolitului Moldovei, Sofronie Miclescu, în tipografia Mănăstirii Neamţ, în anul 1856, pe vremea stareţului Gherasim. Prelucrare de Dimitrie Suceveanul.
34. Catavasier – pe note – de D. Suceveanul. Printre cei care au ajutat cu bani la tipărirea cărții s-a numărat şi sachelarul Vasilie din Târgul Neamţului (este vorba despre preotul Vasilie Adam de la biserica Adormirea) şi un iconom Grigorie. Lipseşte coperta şi foaia introductivă. Este, aproximativ, din aceeaşi perioadă cu Idiomelarul.
35. Vieţile sfinţilor pe luna aprilie Are lipsă coperta din faţă şi fila cu indicaţiile privind tipărirea. Este probabil ca această carte să fie o continuare a vieţilor sfinţilor tipărite cu binecuvantarea Mitropolitului Veniamin în anul 1815 sau 1816 (vezi poziţiile 12 şi 13).
36. Kiriacodromion. Deși are lipsă paginile introductive și coperta față, este vorba de Kiriacodromionul tipărit cu binecuvântarea Mitropolitului Moldovei Veniamin Costachi la anul 1840,în tipografia de la Iași.
MANUSCRISE VECHI
Pe lângă cărțile menționate, dintre care, după cum se poate vedea, unele au o valoare deosebită, biserica Adormirea mai are în patrimoniul ei și trei manuscrise, din care două sunt de o frumusețe deosebită. Din păcate un manuscris are ambele coperți deteriorate și un număr de file de la început și de la sfârșit lipsă sau foarte deteriorate.
Întrucât două manuscrise nu au nici un indiciu privind elementele care să ducă la datarea lor(an,lună,zi), prezentăm, mai întâi, pe cu cel care este datat.
1.Penticostarul. Deși, în mod obișnuit, această carte cuprinde slujbele bisericești din perioada pascală, începând din noaptea Învierii Domnului și până la Duminica Cincizecimii(Pogorârii Sfântului Duh), de fapt până la Duminica Tuturor Sfinților, manuscrisul cuprinde două părți.
a) Prima parte include slujbele din ultima parte a Triodului(carte de cult care cuprinde slujbele bisericești începând cu Duminica vameșului și a fariseului și până la Sâmbăta Mare-ajunul Sfintelor Paști), începând cu rânduiala de vineri, Duminica Floriilor și toate slujbele din săptămâna patimilor.
Această primă parte,numită STRĂSTIERĂ, are o prefață în care se menționează după ce izvod a fost transcris, în timpul cărui mitropolit, cine a lucrat manuscrisul, cui a fost destinat și unde a ajuns. Numele de STRĂSTIERĂ vine de la slavonescul strastă sau strastnie, care înseamnă suferință, pătimire. Numele se referă la faptul că săptămâna dintre Florii și Sfintele Paști se numește săptămâna patimilor (pătimirilor) sau suferințelor lui Hristos.
La sfârșitul primei părți găsim consemnat: ”Constantin Dascălul, Necolai, Iordachie, l(e)t 7250, (1742) aprilie, mai, ziua 1. A se vedea prefaţa în anexa 10, iar descifrarea ei, la capitolul Însemnări de pe cărţi.
b) Partea a doua a manuscrisului cuprinde, propriu-zis,slujbele din perioada Penticostarului, începând din noaptea Sfintei Învieri şi până la Duminica Tuturor Sfinţilor. Şi această a doua parte are o prefaţă, care seamănă cu prima, dar are şi elemente proprii, fiind scris după un exemplar tipărit în alt context.
A se vedea prefaţa a doua(de data aceasta la Penticostar) în anexa 11, iar descifrarea ei la capitolul Însemnări de pe cărţi.
Manuscrisul are dimensiunile de 0,35 cm./0,24 cm., este scris foarte frumos, alternând culorile roşu şi negru. Coperţile tari, îmbrăcate în piele, au făcut ca manuscrisul să fie bine păstrat.
La sfârşitul Sfintei Liturghii din Sfânta şi marea Duminică a Paştilor se află menţionate numele celui care a scris şi a fiilor săi:
„Constantin Dascălul, Neculai ,Iordachie, let 7250, (1742), mai, 5 zile.
De asemeni, la sfârşitul slujbei din Duminica Tuturor Sfinţilor, numele de mai sus sunt din nou menţionate, doar luna şi ziua sunt schimbate:
„Constantin Dascălul, precum am aflat pe acest pintecostar, am scris Necolai, Iordachie l(e)t 7250(1742), martie, 15 zile.”
NOTĂ:În cele trei menţiuni ale datelor se observă diferenţe în ceea ce privește luna şi ziua. Este posibil ca la manuscris să fi lucrat şi cei doi fii ai Dascălului Constantin, fiecare primind o anumită parte din carte pe care a copiat-o, terminându-o la o anumită dată fiecare.
Ultima filă (pagină) a manuscrisului este o scrisoare foarte frumoasă în conţinut, pe care Constantin Dascălul o adresează ierarhilor, ieromonahilor, preoţilor de mir şi monahilor prin care tuturor iertare pentru eventualele greşeli de copiere.
A se vedea scrisoarea în anexa 12, iar descifrarea ei în capitolul Însemnări de pe cărţi. Scrisoarea se încheie astfel: „Costantin Dascălul şi fiii mei Necolai şi Iordachie, l(e)t 7250, anul 1742, martă, 15 zile”.
2. Adunarea celor 7 împărăteşti pravile(manuscris bilingv).
Cu privire la Pravilele împărăteşti, de unde şi când s-au început şi cum s-au întocmit, a se vedea Îndreptarea Legii 1652, Editura Academiei R.P.R. Bucureşti 1962, Predoslovia Mitropolitului Ştefan, p.p.42-46.
Manuscrisul aflat în patrimoniul parohiei Adormirea Maicii Domnului cuprinde un număr de 349 de file dintr-o hârtie destul de fină şi rezistentă.
Potrivit conţinutului, fiecare tom are un anumit număr de file, după cum urmează:
Tomul I, 58 de file;
Tomul II, 42 de file;
Tomul III, 40 de file;
Tomul IV, 54 de file; TOTAL 349 de file.
Tomul V, 29 de file;
Tomul VI, 42 de file;
Tomul VII, 85 de file;
Caracteristicile manuscrisului:
– Întregul manuscris este scris cu cerneală de culoare neagră.
– Scrierea este cursivă, ceea ce face, astăzi, dificilă citirea lui.
– Fiecare tom are la început menţionat cuprinsul capitolelor volumului respectiv, în limba greacă, cu indicarea paginii fiecărui capitol.
– La sfârşitul fiecărui tom există câteva file (2-3) libere, pentru eventuale însemnări.
– La sfârşitului fiecărui tom se află scris: „Sfârşitul părţii I-a, a II-a, a III-a….a pravilelor împărăteşti.
– Tălmăcirea în româneşte este făcută la întreg tomul I şi la trei file (6 pagini) din tomul II, în rest, până la sfârşit, nu mai e tradus în româneşte, coloana a treia rămânând marcată dar nescrisă.
– Pe prima pagină, la fiecare filă, tâlcuirea în româneşte se face pe coloana a treia, iar pe pagina a doua tâlcuirea se face pe prima coloană.
– Numerotarea paginilor nu merge de la 1 până la sfârşitul cărţii, ci doar până la sfârşitul fiecărui capitol, astfel că fiecare tom începe cu pagina nr.1.
– Coperţile sunt din carton, dar cotorul şi colţurile coperţilor sunt acoperite cu piele subţire.
– Pe cotorul cărţii, în parte superioară, se află scris cu caractere chirilice, majuscule, „Adunarea celor 7 împărăteşti pravile”.
– Cartea are dimensiunile 34,5 cm./23 cm.
– Prima coloană cuprinde textul pravilei în limba greacă, coloana a doua cuprinde explicarea (interpretarea), tot în limba greacă, iar coloana a treia cuprinde tălmăcirea (explicarea) în limba română, scrisă cu caractere chirilice, cursive.
Credem că manuscrisul aparţine sfârşitului secolului al XVIII-lea. Două pagini din manuscris a se vedea în anexa 13.
3. Ultima manuscris este o copie a cărţii de cult, numită Panihidă. Este un manuscris foarte frumos, în două culori, roşu şi negru, care cuprinde rânduiala înmormântării, cu rugăciunile de dezlegare şi, la final, cu un cuvânt (necrolog) referitor la cei decedați. Scrierea este clară, ceea ce face ca şi astăzi, să fie citit cu uşurinţă.
Din păcate, atât filele de la început, cât şi cele de la sfârşit, sunt lipsă sau deteriorate complet, ceea ce face imposibilă găsirea vreunui indiciu cu privire la autorul manuscrisului şi la perioada căreia îi aparţine. Considerăm că a fost alcătuit în primul pătrar al secolului al XIX-lea.
Manuscrisul are dimensiunile mici:0,20 cm./0,14 cm.
Două pagini din acest manuscris se pot vedea în anexa 14.
Restul cărţilor de cult sunt de provenienţă nouă, după anul 1900, dar unele au valoare deosebită prin faptul că ele cuprind autografele originale ale unor înalţi ierarhi, autografe care pot fi văzute în anexe.
Pr. dr. Mihai Vizitiu