1. Care este cea mai mare provocare în viața tinerilor de astăzi?
Tinerii din toată lumea doresc să-și dezvolte la maxim potențialul pentru a se împlini, atât în planul personal, cât și cel al comunității, societății în care trăiesc. Provocări la adresa acestui deziderat se găsesc oriunde pe mapamond. În societatea de azi, ca în toate timpurile, există vechea rivalitate dintre bine (Dumnezeu și Biserica), pe de o parte, și rău (puterile întunericului și slujitorii păcatului și deșertăciunii), pe de alta, în competiție pentru câștigarea sufletelor tinerilor. Această rivalitate este astăzi mai profundă și mai greu de gestionat de tineri. Răul este promovat de diavol și slujitorii lui prin metode mult specializate, ispita și păcatul fiind prezentate astăzi, în mod oficial, ca fiind lucruri normale, ale unei societăți avansate, „debarasate de inhibiții și prejudecăți”, iar binele moral și normalitatea unei vieți după principii creștine sunt considerate ca aparținând unei societăți depășite. Aceasta crează confuzii în sufletul tinerilor, derută. În acest context, este inevitabil ca tinerii, pe măsură ce cresc trupește și sufletește, în mediul familial, bisericesc, școlar și social, să perceapă această concurență și să simtă incertitudine, tulburare, sfâșiere lăuntrică. Așezându-ne pe cât posibil în locul lor și aplecându-ne cu dragoste părintească asupră-le, intrând în comuniune cu ei, căutăm să aducem claritate situației în care se află, să le simplificăm alegerile, particularizând pentru fiecare și lăsând suficient loc pentru implicarea lor liberă și conștientă. În nebuloasa de informații, stimuli, așteptări proprii și din afară, au nevoie de tot ajutorul, dar și de dozarea și stimularea implicării lor în propria devenire Indiferent că-și doresc să fie oameni de succes, creștini în societate, ori să se implice cu prioritate în organismul Bisericii, tinerii trebuie îndrumați spre un sistem de valori care să rezoneze cu profunzimile lor sufletești, un sistem care să ofere soluții pentru devenirea lor pe parcursul întregii vieți, un sistem puternic și suplu, în care persoanele angrenate să le ofere aportul necesar de știință, afectivitate și ajutor concret. Biserica are această posibilitate deoarece Tatăl, prin Fiul, cu lucrarea Mângâietorului Duh Sfânt, ne dă știința și puterea de a ajunge fii ai lui Dumnezeu, iar Biserica și-a dezvoltat o spiritualitate bimilenară care să ajute pe orice credincios integrat în organismul ei să răspundă vocației sale, sub îndrumarea clericilor-duhovnici și învățătorilor săi.
2. Tinerii sunt criticați adeseori pentru superficialitate. Considerați ca tinerii sunt superficiali mai mult decat alte categorii de varsta?
Pericolul superficialității pândește pe toți oamenii, de orice vârstă. Neștiința, uitarea, nepăsarea și părerea, acești uriași care merg înaintea oricărui păcat, precum și câteva dereglări sufletești ale puterilor poftitoare și iuțimii dau naștere de multe ori superficialității. Tinerii, ca începători, mai au de aflat multe lucruri, dar nu știu exact câte și presupun uneori că ar fi puține. Ceea ce nu practică des pot uita și neglijează importanța celor pierdute. Lipsa de motivație pe care o resimt în anumite momente le întunecă și anesteziază puterile, încât abordează situațiile de viață mult sub necesarul de reacție obișnuit; aprecierile pe care le fac le depășesc de multe ori competențele și societatea actuală încurajează acest tip de atitudine, în numele dialogului și libertății de expresie; deasemenea, dacă apetitul de a cunoaște și trăi scade, însă iuțimea sau aprinderea lăuntrică exacerbează, apar atitudini care descalifică persoana respectivă. Acești factori determină orice persoană imatură, indiferent de vârsta biologică, să acționeze superficial.
3. Care este calea pastorala cea mai bună în relația dintre preot și tineri? Severitatea sau toleranța?
Amândouă pot fi aplicate cu succes, dozarea este problema. Sfântul Ioan Evanghelistul, Apostolul iubirii, vorbește despre iubirea care trebuie mereu să fie întru adevăr, adică să respecte principiile de funcționare ale iubirii așa cum ni s-au revelat și infuzat în Biserică din iubirea intratreimică, prin Domnul Iisus Hristos, pe care o primim întru Duhul Sfânt Mângâietorul. Când cădem din această iubire, datorită imaturității sau voinței noastre păcătoase, intrăm sub acțiunea severității canoanelor și regulamentelor Bisericii și începe efortul de reintegrare în rânduiala iubirii, efort în care îngăduința, iubirea, înglobează și o doză de severitate. Sf. Ap. Pavel îndemna pe efeseni ca să păstreze adevărul prin iubire, în Duhul Sfânt, ce în cazul întrebării de față s-ar traduce printr-o atitudine duhovnicească, iubitoare, față de cei care trebuie (re)integrați în organismul Bisericii. Măsura se găsește în discernământul celui care trebuie să dozeze îngăduința și asprimea și în disponibilitatea tânărului de a primi medicamentul, sub formă de sirop sau injecție.
Sf. Ap. Pavel uneori îi îndeamnă pe tineri cu dragoste: „Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale…” (I Tim. 4,12), „Copii ascultați pe părinții voștri în Domnul…” (Ef..6, 1); „Copiilor, ascultați pe părinții voștri întru toate, căci aceasta este bineplăcut Domnului…” (Col. 3,20); „…Vă îndemn prin blândețea și îngăduința lui Hristos…” (II Cor. 10, 1); alteori le poruncește: „Iți poruncesc înaintea lui Dumnezeu…” (I Tim. 6, 13) sau „ Te îndemn stăruitor înaintea lui Dumnezeu…” ( I Tim.5,21), sau „…mustră, ceartă, îndeamnă…” (I Tim. 4,2). Sf. Apostol și Evanghelist Ioan are aceeași atitudine: uneori îndeamnă, alteori poruncește: „ Copiii mei acestea vi le scriu, ca să nu păcătuiți…”, „ Iubiților nu vă scriu poruncă nouă, ci o poruncă veche…”, „ Vă scriu vouă , copiilor fiindcă iertate v-au fost păcatele…„ (I Ioan. cap II). Mântuitorul, Învățătorul suprem, uneori îndeamnă pe ucenicii Săi: „Fiți Mie următori…” alteori poruncește: „Acestea Vă poruncesc…”(Ioan cap.15).
Concluzionăm: Care este, deci, calea pastorală cea mai bună între preot și tineri ? Severitatea sau toleranța ?
Răspunsul: Amândouă căile sunt valabile. Depinde de duhovnic, sau de părintele duhovnicesc. El trebuie să găsească drumul, la momentul potrivit, către inima fiului său duhovnicesc.
4. Care este rolul familiei în formarea tinerilor?
Dumnezeu educă direct, prin intervenția și pronia Sa dumnezeiască, lucrare ce o realizează în lume și prin Biserică, în același timp familia deține un rol unic, în conlucrare cu Dumnezeu și Biserica. O califică pentru aceasta faptul că Dumnezeu le-a dăruit și încredințat copilul spre creștere și educație, legătura organică pe care o are familia cu pruncul, iubirea puternică, lucrătoare, ce furnizează baza creșterii tânărului, precum și timpul și spațiul de care se împărtășesc laolaltă. Familia constituie o microbiserică în care plinătatea lui Dumnezeu se poate vărsa cu bogăție sau cu zgârcenie, în funcție de trăirea ei creștină. Înțeleptul Solomon vede rolul familiei scăzând treptat până la căsătoria tânărului, după care rămâne familiei rolul de reper și instanță morală, care dorește să se bucure de succesele lui și să vadă respectată descendența duhovnicească pe linia în care a fost educat
5. Pot lecturile să convertească tinerii? Și dacă da, care anume?
Lecturile pun cititorul în legătură cu seva, ADN-ul din cuvintele scrierii respective. În cazul unei scrieri pur omenești, dincolo de consistența, substanța autorului, limitată de statutul lui de om, contează compatibilitatea de idei și așteptări dintre cititor și autor, felul în care cuvintele rezonează cu sufletul cititorului, atât în părțile sale sănătoase, cât și cele păcătoase, care pot fi speculate și stimulate. O scriere creștină are cu atât mai multă valoare și putere de impact pozitiv asupra cititorului, cu cât cel care o redactează este mai plin și mai pătruns de Duhul Sfânt, cu cât Hristos locuiește mai confortabil întru el. În această ordine de idei, Sfintele Scripturi, precum și viețile și cuvintele sfinților, mai vechi sau contemporani, au în doze diferite, mai concentrate sau mai diluate, puterea iubirii și adevărului dumnezeiesc, care, după spusele Sf. Ioan Iacob de la Neamț – Hozevitul, au un impact garantat, atât asupra celor în care binele prevalează, cât și asupra celor ostili acestei iubiri și acestui adevăr, pe care îi îmboldește cu ascuțimea, provocându-le o reacție, sperăm noi de îndreptare, asemenea Sf. Ap. Pavel pe drumul Damascului.
Lecturile din scrierile sfinte pot converti tinerii și nu numai atât, ele sunt dătătoare de viață veșnică: „Cercetați Scripturile, că socotiți că în ele aveți viață veșnică” (In. 5,39)
6. Cum trebuie să privească tinerii activitatea Bisericii?
Dacă sunt integrați în Biserică, tinerii au misiunea de a aprofunda activitatea ei, de a găsi zona lor proprie de confort și lucrare rodnică, de a accepta poziția părintelui lor duhovnicesc în chestiunile care-i depășesc și sunt chemați la harnică și continuă devenire. Ne dorim să nu accepte opinii și sloganuri furnizate de-a gata de dușmanii Bisericii, care de multe ori speculează interesat imaturitatea lor, fondul aperceptiv limitat, dorințele și visurile neîmplinite, elanul tineresc și apetitul firesc de implicare în cauze mai mari decât propria persoană. Cred că tinerii trebuie călăuziți spre a-și găsi locul și lucrarea ce o pot săvârși fiecare personal în Biserică
7. Ce modele din Sfânta Scriptură ar trebui sa urmeze tinerii în mod special?
Modelul suprem al copilului și tânărului din toate timpurile este Mântuitorul nostru Iisus Hristos. El crește ca un fiu ascultător în casa Sf. Iosif și al Maicii Sale, Maria, „sporind cu înțelepciunea și cu vârsta și cu harul lui Dumnezeu” (Lc. 2, 51 – 52).
Modelele scripturistice sunt certificate ca autentice și eficiente de Dumnezeu Însuși. Citind Vechiul Testament, observăm că patriarhul Enoh a fost ridicat la cer la o vârstă fragedă pentru vremurile acelea; Sem și Iafet, pe de o parte, și Ham, pe de alta, constituie modele de fii vrednici, respectiv imaturi și nerespectuoși, a căror roade se văd peste milenii în istoria lumii. Iosif, fiul lui Iacov, demonstrează că problemele și ispitele tinereții se depășesc pe calea mai lungă și anevoioasă a curăției și hărniciei, fără abateri și scurtături. Fiii bătrânului arhiereu Eli, Ofni și Finees, arată rezultatele dezastruoase ale educației prea îngăduitoare, iar Samuel, contemporan lor, crește pe lângă locașul sfânt al vechiului popor ales respectând și lucrând poruncile dumnezeiești și ajunge deopotrivă profet și conducător al neamului său. Solomon crește pe lângă David, tatăl lui și fiind atent la multele, complexele și dureroasele situații de viață ale acestuia, învață să aprecieze educația primită, să valorizeze înțelepciunea în defavoarea bogăției sau puterii și lasă cuvinte nemuritoare despre parcursul tânărului de la copilăria trupească și sufletească până la maturitate și pregustare a veșniciei. Fiul său, Roboam, constituie un exemplu negativ al felului în care prin imaturitate, superficialitate și anturaj nepotrivit se poate ruina într-o zi efortul de generații al iluștrilor înaintași.
Dacă răsfoim Noul Testament, Sf. Pavel impresionează prin râvna sa duhovnicească și academică, deopotrivă, precum și prin capacitatea rară de a se întoarce de pe drumul greșit al prigonirii Bisericii pe care înaintase destul de mult. Apoi ucenicul său, Sf. Timotei, îi este întru toate următor
8. Ce credeți ca le-ar spune Sf. Ap. Pavel tinerilor de astăzi?
Cred că i-ar îndemna cu vigoarea caracteristică să lupte pentru devenirea lor, pentru a se lăsa șlefuiți după chipul lui Hristos, să se nevoiască pentru a ține pasul cu lucrarea pe care Dumnezeu, cu harul Său, vrea să o împlinească în fiecare dintre ei, spre propria împlinire și fericire și pentru a lumina întunericul, sau mai bine spus nebuloasa acestui veac. Le-ar sublinia că respectul și ascultarea de părinți nu se demodează, ci constituie lucrarea lor prin care sunt bineplăcuți lui Dumnezeu și dobândesc, la nivelul lor de vârstă, virtutea dreptății, că Dumnezeu a promis ca plată pentru această lucrare o viață bună și îndelungată.
9. Care este misiunea elevilor seminariști printre tineri?
Inevitabil, sfârșitul de săptămână și vacanțele duc pe seminariști în mijlocul altor tineri, din familie și din comunitatea lor de reședință. Ei se prezintă ca un proiect deosebit, aparte, încă în lucru, dar promițător, un semn care le aduce aminte că viața pământească dobândește altă savoare și o finalitate superioară dacă se împănează cu valori și lucrare creștină. Când sunt implicați în proiecte ale Bisericii – parohiale, elaborate de Seminarul lor sau de către un departament special din cadrul Centrului eparhial – seminariștii au ocazia să preguste din lucrarea lor viitoare în lume și în Biserică, precum și din roadele asociate cu aceasta.
Avem desigur și o strângere de inimă gândindu-ne că în afara mediului seminarial, lupta lor de fiecare zi cu propriile neajunsuri lăuntrice, reîntâlnirea cu gustul unor activități păcătoase din trecut, precum și așteptările nerealiste și uneori fățarnice ale societății la adresa lor le pot cauza neplăceri, tulburări și chiar alunecări duhovnicești, dar ne punem nădejdea în harul lui Dumnezeu, îngerii și sfinții lor păzitori, precum și în rugăciunile celor care-i iubesc și-i au în grijă.