Foşti slujitori

A trecut la cele veşnice în anul 1929.

17.  Preot IOAN DIMITRIU. Este menţionat pe un Prohod, în ianuarie 1872, unde precizează că este paroh. Alte date despre el nu se cunosc. Probabil a avut o păstorire mai scurtă.

18. Preot GHEORGHE GRIGORIU. O însemnare făcută de preotul Nicolae Gheorghiu menţionează pe “preotul Gheorghe Grigoriu la sfinţire 1875.” A fost absolvent al Seminarului de la Socola. Împreună cu preotul Vasile Adam, a făcut parte din Comitetul care a supravegheat lucrările de zidire a catedralei actuale, începând cu anul 1865.

 Se ştie că a funcţionat şi ca institutor la Şcoala de Fete între 1860-1873, iar între 1873-1883 ca institutor la Şcoala de Băieţi nr. 2 (conf. Gavriil Luca, op.cit. p. 297).

19. Preotul GHEORGHE BEJAN. S-a născut la 23 aprilie 1850. A absolvit Seminarul inferior. Preotul profesor Constantin Cojocaru (op.cit.) afirmă, eronat, că la sfinţirea bisericii de către mitropolitul Iosif Naniescu, în anul 1875, “era paroh preotul Gheorghe Bejan”. Eroarea este evidentă pentru că Gheorghe Bejan a fost, mai întâi, diacon la biserica Sfântul Haralambie, unde a fost numit cu decretul nr. 945 din 1874. A fost hirotonit preot pentru biserica “Adormirea” (urbea Neamţ) abia peste 15 ani, data hirotoniei fiind 17 ianuarie 1890, fiind hirotonit de Preasfinţitul Arhiereu Ieremia Galaţanu (conform Registrului de hirotonii pe perioada 1875-1985, Arhiva Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei). De altfel, data hirotoniei este confirmată chiar de el pe o icoană, reprezentându-l pe Cuviosul Antonie cel Mare, donată bisericii Adormirea, pe care scrie: “17 ianuarie 1890 m-am hirotonit preot di mereni (mireni n.n.)”. Semnează G. Bejan. A fost şi învăţător la Şcoala nr. 2 “Grigore Ghica-Vodă”. În data de 10 decembrie 1908 a participat, la Piatra Neamţ, la întrunirea conservatorilor  din judeţul Neamţ, sub conducerea lui Alexandru Marghiloman. Tot în anul 1908, în zilele de 27 şi 28 mai, a fost rânduit să slujească sfintele slujbe, după  rânduiala Bisericii noastre autocefale, la catedrala mitropolitană din  Iaşi. S-a pensionat  la data de 1 septembrie 1927, conform adresei Protoieriei Tg. Neamţ  91 din 12 septembrie 1927 semnată de proteiereul N. Dobrea, adresată preotului Nicolae Gheorghiu. A decedat în anul 1938. Pofesorul Vasile Vrânceanu îl dă preot pe Gheorghe Bejan la biserica „Sfintii Voievozi Mihail şi Gavriil” din Pometea, fără a preciza însă temeiul (Călător prin Tg. Neamţ, II, p. 106).

20. Preotul MIHAIL DIACONESCU. A fost hirotonit preot la 26 ianuarie 1914. Cartea de hirotonie în preot a fost emisă în data de 12 februarie 1914,cu nr. 774. La 18 octombrie 1915 participă la slujba de sfinţire a locului unde urma să fie amplasată gara (conform Gavril Luca, op. cit., p. 134). Apare între preoţii participanţi la conferinţele din 1925.

21.Preotul NICOLAE GHEORGHIU  recomandat pentru hirotonie cu raportul nr. 1349/16 dec. 1913; Studii, gradul al II-lea. A  avut o îndelungată şi rodnică activitate pastoral-misionară şi socială (35 de ani a fost parohul acestei biserici). S-a născut la 10 ianuarie 1896 în satul Agapia, comuna Filioara, judeţul Neamţ fiind al nouălea (ultimul) copil al preotului Nicolae Gheorghiu. S-a căsătorit în 1925 cu fiica preotului Sava Versescu din localitatea Ghelăieşti-Roman. A avut o fiica, Ana, profesoară, care s-a căsătorit cu un medic, Vladimir Carp, despre care vom vorbi mai încolo.

Şcoala primară (patru clase) a făcut-o în satul natal, Agapia, iar clasa a V-a la Şcoala primară nr. 2, băieţi, din Târgu Neamţ. A urmat apoi Seminarul Teologic (opt clase) la Galaţi, între anii 1911-1919. Înainte de terminarea Seminarului între anii 1916-1917, a urmat şi şcoala militară din Dorohoi. De la 1 iunie 1917 la 15 martie 1918, conform certificat nr.17008/1928, a fost sublocotenent comandant de pluton în regimentul 55 Infanterie, compania I-a, pluton I pe care l-a comandat, luând parte la luptele de la Nămoloasa, Cosmeşti şi Mărăşeşti, fiind decorat cu Crucea Comemorativă – Prinţesa Maria şi Coroana României pentru acte de vitejie. Între anii 1919-1924 a urmat Facultatea de Teologie din Bucureşti, unde a fost coleg cu Iosif Gafton, viitorul episcop al Râmnicului si Argeşului, şi cu Melchisedec  Dimitriu, viitorul stareţ al Mănăstirii Neamţ, cu  ambii, ca şi cu alţii, păstrând bune legături colegiale. În timpul studenţiei a fost secretarul revistei teologice „Solidaritatea” (între anii 1922-1923), funcţionar la Ministerul de Finanţe – Direcţia contabilităţii (1 martie 1920-1 iunie 1921) şi Direcţia personalului (10 martie 1924- 1 septembrie 1925), conform certificatului nr. 22123/1937, precum şi funcţionar la Ministerul Educaţiei Naţionale, ca pedagog la Seminarul Central Bucureşti (1 mai 1921-31 octombrie 1923), conform certificat nr.46036/1938. Licenţiat în teologie în 1924, potrivit diplomei cu nr.10359 din data de 31 ianuarie 1925. S-a căsătorit la 1 noiembrie 1925, cununia religioasă oficiindu-se în localitatea Barjoveni, județul Roman. Data recomandării pentru hirotonie 23 noiembrie 1925. A fost hirotonit diacon la 6 decembrie 1925 la Broșteni în biserica Sf. Neculai, care a fost sfințită în acea zi, de Presfinţitul Nicodim Munteanu, viitorul Mitropolit al Moldovei şi Sucevei şi, apoi, Patriarh al României, iar preot pe seama parohiei Adormirii Maicii Domnului  din Tg. Neamţ, în data de 13 decembrie 1925, potrivit Registrului de hirotonii (1875-1985) din arhiva Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Actul de numire poartă numărul 171 din 16 ianuarie 1926. Hirotonia a avut loc chiar în biserica Adormirea Maicii Domnului.

A mai avut doi fraţi preoţi: Filaret Gheorghiu, licenţiat în teologie şi absolvent al Şcolii de Belle-Arte, fost preot misionar în Canada între anii 1910-1920, apoi profesor de desen  şi caligrafie în Roman, şi Gheorghe Gheorghiu, care a fost în parohiile Dimăcheni – Dorohoi şi Mărgineni, judeţul Neamţ.                           

Preotul Nicolae Gheorghiu a fost un slujitor foarte activ, implicat profund în viaţa religioasă şi administrativă a parohiei, dar şi în activitaţile culturale, educative sociale şi administrative ale oraşului. Am văzut mai sus demersurile pe care le-a făcut pentru repararea, pictarea şi dotarea bisericii cu cele necesare desfăşurarii cultului divin. Întrucât cimitirul oraşului era pe teritoriul parohiei Adormirea, preotul Nicolae Gheorghiu a început demersurile şi pentru ridicarea unei biserici în cimitir. Piatra fundamentală a acestei biserici s-a pus în ziua de 14 septembrie 1934, iar prin stăruinţa  preotului, sfinţirea s-a făcut în data de 5 iulie 1953 de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit Sebastian, având ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Spiridon. Astăzi biserica nu mai există, în locul ei fiind ridicată actuala biserică, mult mai mare decât prima (vezi Însemnari de pe cărţi, poziţia 28).

Deși tânăr, la numai doi ani de la instalarea sa la biserica Adormirea este numit preşedintele Cercului pastoral preoţesc din Tg.Neamţ, din care făceau parte 7 preoţi şi 2 diaconi, în această calitate organizând diferite activităţi cu preoţii. Astfel, în ziua de 1 februarie 1928 toţi preoţii din Cerc, în frunte cu preşedintele, au participat la biserica Sf. Haralambie, unde preotul Nicolae Gheorghiu a vorbit despre Mucenicii Bisericii noastre şi despre învăţăturile pe care credincioşii le pot scoate din  pilda lor pentru societatea creştină cu raportare la acel moment. A doua zi,11 februarie, preşedintele Cercului a organizat o sărbătorire creştinească, de data aceasta la biserica Adormirea, unde era preot paroh, în cadrul căreia au fost comemoraţi toţi foştii cântăreţi de la bisericile din Tg.Neamţ. Alături de cei 7 preoţi şi 2 diaconi, la comemorare au participat 26 de cântăreţi din Tg. Neamţ, familiile cântăreţilor comemoraţi, precum şi un număr important de enoriaşi. Preotul Nicolae Gheorghiu  a ţinut o cuvântare în care, apreciind hotărârea cântăreţilor pentru frumoasa faptă de a pomeni pe fraţii lor trecuţi la cele veşnice, a arătat importanţa şi datoria fiilor Bisericii de a-i pomeni pe cei adormiţi[8].

Preotul Nicolae Gheorghiu a făcut şi o autentică educaţie morală şi patriotică. Astfel, încă din 1937 a militat, împreună cu profesorii de limba şi literatura română, care erau adevărate repere morale, pentru combaterea mişcării puternice a literaturii pornografice menită să distrugă caracterul şi sentimentele nobile ale tineretului. În acest sens, recomanda profesorilor de religie ca, prin tactul pedagogic cuvenit, să ferească pe tineri de lectura primejdioasă a unor opere aparţinând unor scriitori români şi străini precum F. Aderca, T. Arghezi, G. Călinescu, D. Stănoiu, N .D. Cocea, Lawrence (traduceri) etc.

Educaţia patriotică a concretizat-o prin organizarea sărbătoririi zilei eroilor aşa cum se cuvine. În acest scop, a adresat un apel doamnelor şi domnilor directori, precum şi  cadrelor didactice de la şcolile din oraş ca „printr-un act de frumoasă educaţie naţională”, să-i îndemne pe elevi, şi să-i însoţească, să meargă la „Cimitirul eroilor” pentru a îngriji mormintele, a plivi buruienile de pe ele, a îndrepta crucile căzute, ori a le înlocui pe cele stricate sau lipsă, dând ca exemplu concret Şcoala nr.1 de fete care a luat pentru îngrijire 3 rânduri de morminte.

A fost implicat şi în alte activitaţi ale societaţii. Astfel, după alegerile din 1926 a făcut parte din Corpul didactic secundar care desemna consilierul de drept în Consiliul Comunal.

A susţinut numeroase conferinţe în adunările preoţeşti, precum şi în adunările populare ale cetaţenilor oraşului.

Cu autoritatea-i cunoscută, ca un adevărat şef spiritual al oraşului Tg. Neamţ, în 25 iulie 1958 adresează un memoriu Preşedintelui Sfatului Popular al Regiunii Bacău, în numele preoţilor slujitori şi al cetăţenilor oraşului, în care, în termeni aspri, deplânge starea jalnică în care se află cimitirul oraşului, aflat în administraţia Sfatului Popular Oraş Tg. Neamţ, care „încasează taxe direct pentru carul funebru, pentru loc de morminte şi dezgropări, coseşte iarba, iar locul de arătură îl cultivă cu grâu ori porumb…Încasări s-au făcut şi se fac în contul cimitirului şi pământul se foloseşte, dar o lucrare pentru cimitir nu se vede – un loc părăsit, un loc viran, lăsat la voia întâmplării, pe seama vitelor, a copiilor şi a oamenilor fără conştiinţă – fără să judece că acolo se odihnesc cei mai scumpi ai noştri, tata, mama, soţiile noastre, neamurile noastre, copiii noştri sau morţii din timpul şi din cauza războiului. Banii se încasează dar  nu ştim ce destinaţie au, pentru că cimitirul nu se bucură de nici o atenţie din partea celor ce-l administrează… La Sfatul Popular al oraşului Tg.Neamţ am făcut multe întâmpinări, de mulţi ani, dar, ca pe vremuri, FĂGĂDUIELI şi altceva nimic… Ne punem întrebarea legitimă: Cum de se fac pretutindeni, şi în oraşul nostru, lucrări de milioane – uzine, şosele, şcoli, blocuri şi o lucrare care costă aşa de puţin (este vorba de împrejmuirea cimitirului n.n.), dar de foarte mare însemnătate, nu se face?… Dacă am văzut că edilii oraşului nostru, cu toate solicitările făcute şi cu toate promisiunile date, nu fac nimic, facem această legitimă întâmpinare ca şi această doleanţă îndreptăţită a cetăţenilor oraşului Tg.Neamţ să fie imediat (s.n.) înfăptuită, curmându-se  o situaţie care nu poate face cinste nimănui. În acest scop, vă rugăm respectuos să ne aprobaţi suma necesară împrejmuirii cimitirului, conform devizului înaintat de Întreprinderile locale Tg.Neamţ, ca, de urgenţă (s.n.) să se înceapă lucrările, întrucât considerăm că este de ajuns de 15 ani de când se aşteaptă  înfăptuirea acestei lucrări, făgăduită dar neexecutată…” Un memoriu asemănător a fost trimis şi „către tovarăşa Elisabeta Nica deputat în Marea Adunare Naţională a Republicii Populare Române.” Nu ştim cât de bine a fost primit acest memoriu de autorităţiile vremii, dar peste un an şi trei luni, la începutul lui octombrie 1959, în timp ce se întorcea dintr-o vizită la Bucureşti, a fost arestat, apoi judecat şi condamnat la 3 ani de închisoare pentru activitate contrarevoluţionară şi „uneltire împotriva ordinii de stat”, fiind încarcerat la Aiud unde şi-a ispăşit toată condamnarea. După  peste 3 ani de puşcărie, a fost eliberat în decembrie 1962, dar când s-a întors parohia era deja ocupată, autorităţile dorind să-l rupă de comunitatea pe care o condusese spiritual timp de 35 de ani. A fost trimis la parohia Crăcăoani, unde-l aştepta o biserică aproape în ruină şi lipsită de cele necesare, dar pe care, în 3 ani, cu ajutorul Lui Dumnezeu, a refăcut-o din temelii şi a dotat-o cu cele necesare, fiind sprijinit, evident, de credincioşii parohiei. Biserica i-a recunoscut activitatea acordându-i rangurile bisericeşti sachelar, iconom şi iconom stavrofor în anul 1940, iar, ca o ironie a sorţii, puterea comunistă, după ce l-a condamnat la 3 ani de închisoare, în 1968 l-a decorat cu „Virtutea Ostăşească clasa I”, recunoscându-i meritele din primul război mondial, aceasta adăugându-se la celelalte două decoraţii primite la sfârşitul războiului. Palidă consolare pentru un om pe care l-a condamnat la 3 ani de puşcărie.

22.Preot IOAN MIRONESCU

S-a născut la 27 martie 1914. Licenţiat în teologie. A fost hirotonit diacon în 4 otombrie 1942 de Arhiereul Irineu Mihălcescu, iar hirotonia în preot a primit-o dupa război, în Piatra Neamţ, la data de 12 martie 1945, tot de la Arhiereul Irineu Mihălcescu. Alte date despre dânsul a se vedea la capitolul Diaconi. A fost un om cu totul deosebit, serios şi capabil, potrivit caracterizării făcută de preotul Nicolae Gheorghiu.

23. Preot CONSTANTIN GRIGORIU. S-a născut la 6 aprilie 1928 în satul Ceahlău, regiunea Bacău, din părinţii preotului Pantelimon şi preoteasa Cristina Grigoriu, fiind al doilea copil din cei trei ai familiei preotului Pantelimon. Mama sa, preoteasa Cristina provenea din cunoscuta familie a preotului Constantin Mătasă. După absolvirea claselor primare a urmat cursurile Liceului „Petru Rareş” din Piatra Neamţ. După terminarea liceului s-a înscris la Institulul Teologic Universitar din Bucureşti, pe care l-a absolvit în anul 1953, fiind proclamat licenţiat în teologie, prin procesul-verbal nr. 191 din 22 iunie 1953, după cum rezultă şi din Certificatul provizoriu de absolvire, nr. 3826 din 28 august 1953.

În facultate a cunoscut-o pe Florica Gheorghiu, cu care s-a căsătorit în vara anului 1950, studentă şi ea la teologie, fiica preotului Constantin Gheorghiu din satul Petricani, judeţul Neamţ, sora cunoscutului scriitor Constantin Virgil Gheorghiu din Paris. A fost hirotonit preot la 30 noiembrie 1953, la Suceava, de Preasfinţitul Episcop Partenie Ciopron, pentru parohia Răpciuni, Protopopiatului Piatra Neamţ.

Întrucât preotul Pantelimon Grigoriu, din cauza necazurilor şi a persecuţiilor din acea perioadă, s-a îmbolnăvit şi, în scurt timp, a orbit, familia preotului Constantin Grigoriu a fost nevoită să se mute în satul Ceahlău pentru a-şi ajuta părinţii. Câţiva ani, tată şi fiu, au slujit împreună în frumoasa biserică înălţată de preotul Pantelimon cu ajutorul enoriaşilor.

În anul 1958 ca urmare a ridicării barajului de la Bicaz pentru lacul de acumulare, multe familii, printre care şi a preotului Pantelimon Grigoriu, au fost nevoite să-şi abandoneze casele care urmau să fie demolate, precum şi biserica din localitate.

Ca urmare a acestui fapt, la propunerea mitropolitului Iustin al Moldovei şi Sucevei, la 1 decembrie 1959 a fost numit în postul II de preot la parohia  Humuleşti-Tg.Neamţ, în baza deciziei Eparhiei, nr. 21311 şi a Departamentului Cultelor nr.19084, iar, cu începere de la 1 august 1960 a fost numit în postul de paroh la parohia Adormirea din Tg.Neamţ, în baza deciziei Eparhiei nr.11043 şi a Departamentului Cultelor nr.72/717, post rămas vacant în urma arestării preotului Nicolae Gheorghiu în anul 1959 şi a condamnării sale la trei ani de închisoare. A slujit la această biserică până la data de 15 mai 1995, când şi-a încetat activitatea ca urmare a pensionării sale. Despre activitatea administrativ-gospodărească a preotului Constantin Grigoriu am vorbit mai sus. Menţionăm că începând cu anul 1968, concomitent cu activitatea de preot paroh a funcţionat şi ca secretar al Protopopiatului Tg.Neamţ desfăşurând această activitate în timpul protopopilor Ioan Moraru, Ioan Boca şi Gheorghe Aparaschivei.

A condus parohia Adormirea Maicii Domnului timp de 35 de ani. La peste 3 ani de la pensionare, a trecut la cele veşnice în data de 6 septembrie 1998, după 42 de ani de preoţie, fiind înmormântat în cimitirul din Tg.Neamţ, unde a fost condus de un mare număr de credincioşi din oraşul nostru.

24. Preot VASILE  IGNĂTESCU. S-a născut la 10 decembrie 1927 în localitatea Părhăuţi, judeţul Suceava, din părinţii Gheorghe şi Ileana, oameni cu puternice convingeri religioase ortodoxe.      Clasele I-IV le-a urmat în satul natal după care a urmat Liceul „Ştefan cel Mare” – Suceava, în perioada 1938-1946.           În anul 1946 s-a înscris la Facultatea de Teologie din Suceava, mutată aici de la Cernăuţi (despre această facultate a se vedea la Pr. dr. Mihai Vizitiu şi Virginia Popa, Istoria învăţamântului teologic superior din Moldova si Bucovina, în „Teologie şi Viaţă” nr. 1-6, ed. Trinitas, Iaşi, 2007, pp. 76-120), iar din 1948 la Bucureşti, ca urmare a comasării Facultăţii de Teologie a Universitaţii din Iaşi cu Facultatea de Teologie din Bucureşti. A absolvit această facultate în anul 1950. În acelaşi an (1950) a fost hirotonit preot misionar în Episcopia Clujului pentru parohiile foste greco-catolice din Câmpia Transilvaniei.

Timp de 9 ani a desfăşurat activitate misionară în trei parohii: Urca de Câmpie(1950-1953), Silvaşul de Câmpie (1953-1956), Vlădeni Codlea (1956-1959), unde a mobilizat credincioşii pentru a repara bisericile din aceste parohii. Între anii 1956-1959 a urmat cursurile de magisteriu la Facultatea de Teologie din Bucureşti, pe care le-a finalizat cu examenul  aprofundat de admisibilitate (1959).

În perioada 1959-1970 a funcţionat ca profesor de dogmatică şi limba franceză la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ, unde, între anii 1964-1967, a deţinut şi funcţia de director al acestei şcoli. Concomitent cu munca la catedră a desfăşurat şi o frumoasă activitate pastoral misionară la mai multe parohii: Sfântul Ioan – Vînători, Sfântul Gheorghe – Târgu Neamţ , Sfântul Ilie – Târgu Neamţ, Nemţişor, la fiecare dintre ele angajându-se în lucrări de reparaţie, restaurare şi pictare (Nemţişor).

În anul 1971 a renunţat la catedra de la seminar pentru a pleca preot misionar in Canada. Până la plecare, care s-a petrecut abia în 1974, a slujit la biserica din Nemţişor a cărei sfinţire avusese loc în anul 1970. În Canada a desfaşurat o frumoasă activitate pastoral-misionară, culturală şi educativă printre românii stabiliţi acolo, cărora, prin strădaniile sale, le-a fost ridicată şi o bisericuţă. Părintele spunea că, apreciindu-i-se munca, guvernatorul provinciei Manitoba, în 1976 i-ar fi acordat titlul de cetăţean de onoare şi i-ar fi oferit cheia de aur a oraşului Winnipeg.

Peste trei ani (1977) s-a întors în ţară, stabilindu-se la Nemţişor, unde îşi construise o casă, dar, în acelaşi an, pleacă la Los Angeles (SUA) pentru misiune printre românii de acolo. La Los Angeles a  reuşit, cu ajutorul românilor de acolo şi din ţară, să ridice o biserică pe care a terminat-o în 1990, şi pe care a înzestrat-o şi cu o catapeteasmă nouă, pictată de fraţii Mihai şi Gavril Moroşanu.

A făcut misiune în străinătate timp de 16 ani, cu două reveniri în ţară când a slujit în satele Ocea, Săcăluşeşti şi Topoliţa, unde a ajutat la refacerea bisericilor din aceste localităţi, la Topoliţa făcându-se şi o catapeteasma nouă.

În toamna anului 1992 a revenit în ţară, încredinţându-i-se de către Preasfinţitul Eftimie, Episcopul Romanului, biserica din satul Trifeşti, cu scopul de a lucra la refacerea acesteia.

În anul 1993 s-a întors definitiv în ţară, fiind încadrat ca preot duhovnic pentru elevii Seminarului Teologic de la Neamţ, unde a lucrat până la pensionarea sa definitivă.

Începând cu data de 15 mai 1995, ca urmare a pensionării preotului paroh Constantin Grigoriu, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, l-a numit preot paroh, cu titlul de suplinitor al parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Târgu Neamţ. Aici, cu hărnicia-i cunoscută, s-a angajat în lucrarea de continuare a pictării bisericii în interior.

După trei ani de stăruitoare muncă, alături de enoriaşi, în anul 1998 biserica a fost terminată. În data de 18 octombrie, acelaşi an, a avut loc sfinţirea bisericii de către Înaltpreasfinţitul Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu Înaltpreasfinţitul Petru, Mitropolitul Basarabiei.

În toată activitatea sa, cel mai mare sprijin l-a avut de la soţia sa, distinsa şi vrednica preoteasă, Georgeta, împreună cu care se numară printre primii şi cei mai importanţi donatori ai frumoasei si impunătoarei biserici, închinată Sfantului Ioan Iacob, din curtea Seminarului Teologic ,,Veniamin Costachi” de la Mânăstirea Neamţ.

Fiind foarte apropiat de credincioși, în orice parohie a fost, aceştia, la rândul lor, i s-au ataşat şi l-au sprijinit în lucrarea de refacere a bisericilor din parohiile respective.

Ca o recunoaştere a lucrării sale misionare, administrative şi didactice, a primit rangul de iconom stavrofor şi i-a fost acordată distincţia „Crucea Patriarhală” de către Preafericiţii Patriarhi Iustin, Teoctist şi Daniel, iar Consiliul Local al oraşului Târgu Neamţ ,la propunerea domnului primar Decebal Arnăutu, i-a conferit titlul de „Cetăţean de onoare al oraşului” pentru întreaga activitate preoţească desfăşurată în oraşul nostru, în ţară şi străinătate.

După mutarea la Domnul a soţiei sale, a locuit într-o cameră (chilie) în incinta Seminarului, şcoală în care a trudit ca profesor şi director.

Ultima parte a vieţii a locuit aproape de biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Tîrgu Neamţ, ultima din şirul bisericilor pentru refacerea, pictarea şi înzestrarea cărora, cu dăruire jertfelnică a ostenit şi cu evlavie a slujit, aflându-se în grija uneia dintre ucenicele sale, enoriaşa Sofia Bucşă.

A publicat în revistele bisericești studii și articole cu caracter dogmatic, dar și cu caracter istoric-monografic, ca de exemplu, Mănăstirea Agapia, articol publicat în revista Mitropolia Moldovei și Sucevei, nr. 9-10 din 1965.

A trecut la Domnul în data de 26 noiembrie 2012, ora 5 dimineaţa, fiind înmormântat în data de 29 noiembrie în cimitirul Mănăstirii Neamţ, acolo unde se odihneşte şi soţia sa.