Actuala biserica

Biserica lui Ştefan Velea, a durat până în 14 aprilie 1864 când a fost mistuită complet de un incendiu violent, în care a ars o mare parte din târg, precum şi bisericile Sfântul Gheorghe şi Sfântul Ilie (acoperişurile).ADORMIREA

În legătură cu acest incendiu facem câteva precizări. Cei care s-au ocupat de istoria acestei biserici şi-au însuşit o informaţie greşită din istoricul bisericii întocmit de preotul Gheorghe Bejan, de la care, conform afirmaţiei preotului Constantin Grigoriu, „s-a căpătat istoricul” şi care menţionează că incendiul a isbucnit la ora 4 dimineaţa, în săptămâna patimilor, 1864, la 15 aprilie[1]. Sinodicele bisericilor Sfântul Gheorghe şi Sfântul Ilie menţionează şi ele data de 15 aprilie 1864 când incendiul a distrus acoperişurile celor două biserici.

Sinodul bisericii Adormirea din 1872 spune că în biserica lui ŞtefanVelea s-a slujit până în anul 1864, luna aprilie în 14 zile, când s-a prefăcut în cenuşă.

O însemnare făcută de unul din preoţii slujitori de la această biserică în 1864, iconomul Iacob Mihăilescu, pe un Tipicon tipărit în anul 1816, spune: “La anul 1864, luna aprilie în 14 zile, la orele 3, s-au aprins multe case şi dughene, au ars şi bisericile, dar biserica Adormirea cu desavârşire fiind de lemn” (vezi capitolul Însemnări de pe cărţi). Semnează Iacob Mihăilescu iconom.

Informaţia este credibilă pentru că numai preotul aflat în funcţiune a putut şti cel mai bine ce s-a petrecut atunci, acesta fiind implicat în mod direct în salvarea bunurilor bisericii. Data incendiului corespunde cu aceea menţionată de preotul iconom Vasile Adam în Sinodicul din 1872, întrucât acesta era împreună-slujitor cu preotul Iacob Mihăilescu la Biserica Adormirea, fiind şi el martor al dezastrului care a avut loc. Ambii preoţi, ajutaţi de epitropul Ion Popovici şi de unii credincioşi, cu multă greutate şi mare primejdie au reuşit să salveze de la foc obiectele din argint (sfinte vase liturgice), veşmintele, cărţile de cult şi alte obiecte.

Analizând Pascalia pe anii 7351 (1843) – 7440 (1932) am constatat că data de 14 aprilie corespunde primei zile de Paşti din anul 1864 (vezi Pascalia în anexa 4). Prin urmare incendiul a izbucnit în noaptea de Învierea Domnului, la ora 3 dimineaţă, probabil după încheierea sfintei slujbe, şi nu în miercurea patimilor 15 aprilie, cum se menţionează în unele lucrări, 15 aprilie fiind data care corespunde zilei a doua de Paşti, miercurea din săptămâna patimilor având ca dată 10 aprilie. Faptul că Sinodicile bisericilor Sfântul Gheorghe şi Sfântul Ilie menţionează că în data de 15 aprilie au ars aceste biserici nu contrazic faptul că incendiul a izbucnit în 14 aprilie, ci confirmă că în 15 aprilie focul s-a extins cuprinzând şi aceste biserici la care, fiind construite din piatră şi cărămidă, au ars numai acoperişurile din draniţă şi au fost distruse clopotele. Deci, dacă incendiul s-ar fi declanşat miercuri în săptămâna patimilor atunci data consemnată ar fi trebuit să fie 10 aprilie, ceea ce niciun Sinodic nu menţionează. Nu este exclus ca incendiul să se fi declanşat de la lumânările aprinse în cimitirul din jurul bisericii Adormirea. Şi atunci, ca şi astăzi, în noaptea Sfintei Învieri credincioşii aprindeau lumânări la mormintele înaintaşilor. Cimitirul era în jurul bisericii, dovadă mormintele care s-au descoperit în jurul soclului care marchează locul Sfintei  Mese de la fosta biserică, și este posibil ca niște scântei să se fi ridicat până pe acoperișul vechi de șindrilă, care s-a aprins și apoi, s-a extins la casele din jur și, în ziua următoare, până la bisericile amintite.

            După dispariția bisericii, preoții și credincioșii s-au organizat în vederea ridicării unui nou locaș de cult. În anul 1865 a fost alcătuit un comitet dintre cei mai buni enoriași din parohie, obștea credincioșilor hotărând să zidească o biserică nouă, dar, de data aceasta nu din lemn, ci din materiale neinflamabile. Din comitet făceau parte preoții Vasile Adam și Iorgu Grigoriu, epitropul Ion Popovici, credincioșii Alexandru Popovici, Pavel Paveliu, Gheoghe Tomovici, Iordache Tomovici, Ștefan Anastasiu și alți enoriași din parohie. Comitetul trebuia, printre altele, să adune de la credincioși ajutoare bănești pentru ridicarea bisericii.

            La data de 10 august 1865, Mitropolitul Calinic Miclescu, la exact trei luni la alegerea sa ca mitropolit al Moldovei (10 mai), a sfințit locul pe care avea să fie înălțată noua biserică. Din cauza secetei, a greutăților materiale, a foamei, ca și a noului context politic, lucrările de construcție au întârziat, ele demarând abia peste doi ani, 3 iulie 1867 (conform Sinodicului din 1872).

            Lucrările au început cu un capital mic, de numai 400 de galbeni austrieci, pe care-i avea biserica din veniturile sale, precum și cu ajutorul unor binefăcători, dintre care menționăm (conform anexei la Sinodic):

            1. Casa comunală a contribuit cu 1000 de carboave

            2. Domnul Pavel Ioan 600 de carboave

            3. Domnul Lazăr Teodor 300

            4. Domnul Ioan Teoharie 150

            5. D. Iordachi Tomovici 270

            6. Statul 250

            7. D. Nicolae Albu 130

            8. D. Grigorie Cozadin 60

Total = 2760 carboave.

            Anexa sinodicului mai precizează : „Iară cu sume mai mici sunt mai mulți care au ajutat la acest sfânt locaș care și aceștea sunt trecuți în condicele date de Înaltpreasfințitul”.

La anul 1872 lucrările au stagnat din cauza lipsei de bani, deşi acestea erau aproape de sfârşit. Până la această dată  se cheltuiseră deja peste 5000 de galbeni austrieci, cu care biserica fusese înălţată până la acoperiş (conform Sinodicului). Dar credincioşilor parohiei, aflaţi în imposibilitatea de a continua şi finaliza biserica le-a venit în ajutor însăşi ocrotitoarea sfântului locaş, Maica Domnului, care a trimis în vizită pe la mănăstirile din jur şi în Târgu Neamţ pe un bun creştin din Piatra Neamţ, boierul Nicolae Albu, fost prefect al judeţului, şi soţia sa Calipso, care “văzând lucrarea şi credinţa poporului, dar şi supărarea lor că nu pot continua monumentala biserică au dăruit un ajutor de 500 de galbeni, şi aşa biserica s-a apropiat de sfârşit”[2]

Cu acest ajutor, lucrările au continuat în anii 1872 şi în 1873. În ziua de duminică, 15 iunie 1873, a avut loc un moment impresionant, legat de înălţarea acestei biserici, şi anume ridicarea celor 3 cruci şi aşezarea lor pe cele 3 turle ale noii biserici. La eveniment au participat donatorul Nicolae Albu cu soţia; oficialităţile oraşului: primarul Ioan Teohari, consilierii comunali, printre care Alexandru Popovici şi Ştefan Anastasiu, enoriaşi ai parohiei şi membri în comitetul de construcţie a bisericii; preoţi din Târg şi un mare număr de credincioşi. Înălţarea crucilor s-a făcut în sunetul fanfarei militare de la Piatra Neamţ, adusă, probabil, tot cu ajutorul boierului Nicolae Albu.

Lucrările pentru finalizarea bisericii au mai continuat încă doi ani, până în 1875, când mitropolitul Moldovei şi Sucevei  Iosif Naniescu, ales la 10 iunie şi instalat la 6 iulie acelaşi an, a sfinţit biserica la 10 august 1875, biserica Adormirea fiind prima biserică sfinţită de el ca mitropolit al Moldovei, preoţi fiind atunci Vasile Adam şi Iorgu Grigoriu paroh, iar nu Gheorghe Bejan, cum greşit, afirmă preot profesor Constantin Cojocaru. Preotul Gheorghe Bejan a fost mai întâi diacon la biserica “Sfântul Haralambie”, unde a fost numit cu decretul  945/1874, iar pentru biserica “Adormirea” a fost hirotonit preot abia în data de 17 ianuarie 1890 de arhiereul Ieremia Gălăţanu (conform Registrului de hirotonii pe perioada 1875-1985 aflat în arhiva Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei). Profesorul Vasile Vrânceanu îl dă pe Gheorghe Bejan preot la biserica “Sfinţii Voievozi” din Pometea (op. cit. vol. II, p. 106).  Evident este o eroare.

Biserica a fost construită din piatră şi cărămidă în forma bazilicelor occidentale, ”după planurile arhitectului Johan Brandel de Daggendorf, originar din Bavaria”[3].

Biserica este construită în stil romanic. Forma construcţiei este de cruce latină, plan dreptunghiular alungit, terminat cu o absidă semicirculară mai largă la altar şi cu două abside, de asemeni semicirculare mai mici înainte de altar (braţele laterale ale crucii).

Zidurile înalte, groase şi puternice, ridicate pe un soclu de 1 m. înălţime de la suprafaţa solului, sunt sprijinite în exterior, de jur-împrejur, de 12 contraforţi cu înălţime de 7 m., lăţimea de 0,90 m. şi grosimea de 0,80 m. De asemeni, în interior pereţii sunt sprijiniţi de 4 perechi de contraforţi puternici. Primele două perechi de contraforţi, având lăţimea de 1,10 m. şi grosimea de 0,60 m., se află în spatele naosului, prima pereche la o distanţă de 4 m. de zidul interior al pronaosului, iar a doua la o distanţă de 4,90 m. A treia pereche de contraforţi, cu lăţimea de 1,27 m. şi grosimea de 0,90 m., se află la 3 m. de a doua, la capătul absidelor circulare laterale lângă strana arhierească, iar a patra pereche, tot cu dimensiunile de 1,27 m. lăţime şi 0,90 m. grosime, se află la începutul absidei altarului, de această pereche fiind prinsă şi catapeteasma. Toate perechile de contraforţi interiori sunt legate între ele, în partea superioară, cu arce mari, puternice, care susţin bolţile şi cele două turle de pe naos.

Sub sfântul altar şi sub o parte din naos se află un spaţiu destul de generos, având aspectul unei biserici, cu o boltă sprijinită pe ziduri puternice şi pe 4 arce, cu două abside semicirculare laterale şi o absidă subpusă celei din altar. Acest spaţiu a fost, iniţial, un osuar, astăzi, însă,fiind folosit drept capelă mortuară.

Cele două turle de pe naos, de formă octogonală, aparent egale între ele privite din exterior, dar cu evidente diferenţe, privite în interior, sunt înălţate pe trei rânduri de pandantivi, fiecare rând pe patru arce incluse în bolţi.

Atât la contraforţi, cât şi la turle, arcele de legătură între contraforţi, pe lângă utilizarea lor ca element arhitectonic, constituie şi un element decorativ al construcţiei.

Punctul de greutate, însă, îl reprezintă turnul clopotniţă, de o înălţime considerabilă în raport cu celelalte două turnuri de pe naos, ridicat direct de pe temelie în el fiind încorporat şi pronaosul. Este construit în plan pătrat şi are mai multe încăperi pe verticală. Prima încăpere, cu înălțimea de 8.20 m, este destinată scării în formă de spirală care duce spre primul etaj, (cameră) a cărui înălţime este de 3.05 m. De aici se poate intra în podul bisericii printr-un spaţiu gol (uşă) lăsat prin construcţie. Deasupra acestei încăperi se află camera clopotelor, înaltă de 4.50m., prevăzută pe toate cele patru laturi cu geamuri mari de 2.40m. înălţime. Peste acest spaţiu se află camera ceasului. Deasupra acestei încăperi se înalţă un frumos acoperiş care face ca înălțimea turnului să atingă înălţimea de 30 m. Cu fiecare etaj laturile turnului se îngustează câte puţin. Primul ceas din turn a fost donat de Iosif Kertzel (Cercel)[4] şi avea diametrul de 1.34 m.

Uşa exterioară de la intrarea principală, ca şi ferestrele înalte de 3m. şi late de 1.10 m., terminate în formă semicirculară, sunt încadrate în exterior cu chenare frumos lucrate.

După cum se menţionează în inventarul statistic din 1 decembrie 1930, construcția originală nu a avut ușă la altar, aceasta fiind făcută de preotul Nicolae Gheorghiu în anul 1938.

Aspectul elegant al exteriorului este dat şi de ornamentele de la colţuri şi de pe ziduri, care, însă, nu sunt excesiv de încărcate. Înaltă de 30 m. şi lungă de 25.10 m., din care altarul are 5m., zveltă şi luminoasă, biserica domină oraşul, fiind cea mai înaltă construcție. Zidită, aşa cum spus mai sus, în stil romanic, probabil sub influența saşilor care au vieţuit aici vreme îndelungată, ori chiar sub influenţa arhitectului Iohan Brandel, biserica este o podoaba arhitectonică a oraşului.

Dată fiind înălţimea ei, biserica a avut în turn şi un post de observaţie pentru semnalizarea diferitelor incidente şi, mai ales, a incendiilor care s-au produs în târg.

Cu toate că noua biserică era zidită cu piatră şi cărămidă ea a început să se deterioreze, impunându-se repararea ei. Nu cunoaştem cauzele acestei deteriorări, dar preotul Nicolae Gheorghiu, căruia i-a fost încredinţată conducerea parohiei în luna ianuarie 1926 menţiona că „zidurile prezentau crăpături serioase”. În această situaţie, prin străduinţa sa , în anul 1927 a început o reparație de consolidare a temeliei și zidăriei, care au fost legate cu șine de cale ferată obținute de la Căile Ferate Române, lucrările costând 275.000 lei, din care 10.000 lei au fost acordați de Ministerul Cultelor și Artelor, conform adresei nr. 10.273/ 5 mai 1927, peste doi ani Ministerul acordând înca 50.000 lei, conform adresei nr. 10.197 / 4 iunie 1929 , „pentru consolidarea temeliei și zidirilor bisericii”.

Peste 21 de ani, în 1948, tot la stăruințele preotului Nicolae Gheorghiu, i se face sfântului locaș o nouă reparație exterioară, inclusiv la acoperișul bisericii pe care s-a pus tablă nouă, iar în interior a fost înzestrată cu un inventar bogat. Această nouă reparație a costat 100.000 lei (conform documentelor din arhiva parohiei).

La sfințirea din 1875 biserica era împodobită cu o catapeteasmă monumentală, cu diferite icoane praznicale mici și cu cărți de slujbă și obiecte de cult, adunate din donațiile unor părinți călugări, preoți de parohie și credincioși (a se vedea numele unora dintre aceștia în cap. Însemnări de pe cărți și obiecte) . Ulterior icoanele  mari din catapeteasmă au fost îmbrăcate în argint. Icoana Domnului Hristos și icoana Maicii Domnului cu Pruncul cu cheltuiala enoriașei Aristița Anghel, icoana Adormirii Maicii Domnului cu cheltuiala lui Vasile și Olga Stoian, iar icoana Sfântului Nicolae cu cheltuiala lui Gheorghe și Maria Loghin.

Nu știm cine a lucrat catapeteasma și nici icoanele mici. Din cercetările făcute nu s-a putut identifica nici un nume și nici o dată concretă, dar este foarte posibil ca acestea să fi fost lucrate în atelierul de pictură de la Mănastirea Agapia, unde „din inițiativa stareței Tavefta Ursache (1875 – 1883), s-a înființat o școală de desen și pictură al cărei conducător a fost la început pictorul Nicolae Grigorescu[5]”, al cărui stil, o combinație a tradiției bizantine cu stilul neoclasic și cu arta românească și l-au însușit ucenicile lui din această școală, stil care se regăsește și în icoanele de la biserica Adormirea, lucrate în acea perioadă. Comparând icoanele de la Adormirea cu unele din muzeul Mănăstirii Agapia și cu unele care se află în posesia mai multor monahii din această mănăstire, constatăm asemănări izbitoare atât în ceea ce privește culoarea (ocru-auriu), aureolele cu raze, cât și trăsăturile personajelor. De altfel, tradiția locală afirmă fără echivoc, faptul că aceaste icoane au fost lucrate la Agapia.

Un tabel din 5 februarie 1916 prezintă situaţia obiectelor de aramă şi bronz de la bisericile din Tg. Neamţ,  “care în caz de forţă majoră ar fi trebuit topite şi transformate în tunuri. Biserica Adormirea apare cu 6 clopote (1800 Kg.) şi policandre (300 Kg.)”[6].Potrivit inventarului bisericii din 1948 cele 6 clopote aveau următoarele greutăţi: clopotul mare 1330 Kg., clopotul mijlociu 500 Kg., două clopote a câte 100 Kg. fiecare, două clopote mici a câte 60 Kg. fiecare, greutatea totală a clopotelor fiind de 2150 Kg.

Într-un raport din 17 ianuarie 1952, trimis Eparhiei Romanului şi Huşilor de care aparţinea Târgu Neamţ la acea dată, preotul Nicolae Gheorghiu spunea că biserica avea 5 clopote din care cel mare cu greutatea de 1000 oca (1291 kg. n.n.), dar la inventarul datat  9 ianuarie 1959, făcut chiar de el, sunt menţionate 6 clopote: un clopot mare 1000 oca, 1 clopot mare de 500 Kg., 2 clopote mijlocii a câte 100 Kg. fiecare şi 2 clopote mici. Aceste clopote au fost făcute, cu certitudine, la sfârşitul secolului al XIX-lea sau începutul secolului XX, ele neexistând la sfinţirea bisericii. Acest lucru este dovedit de faptul că, după sfinţire, “credincioşii doreau să aibă un clopot pe măsura desăvârşitei construcţii, în grutatea de 600 oca”. În acest scop, în 10 octombrie 1876 s-au întocmit 40 de liste de subscripţie vizate de primărie, câte două din acestea fiind trimise de primărie autorităţilor din Piatra Neamț,  Roman,  Bacău, Iași, Botoșani, Tg. Frumos şi Fălticeni, dar până la jumătatea anului 1880 nu s-au strâns decât 65,42 lei, insuficienţi pentru un clopot de asemenea mărime[7].

Deși măreață din punct de vedere arhitectonic, bisericii îi lipsea podoaba interioară, pictura. După ce preotul Nicolae Gheorghiu a introdus lumina electrică în biserică, în urma primirii aprobării Mitropoliei Moldovei şi Sucevei  nr. 02400 din 8 martie 1938, a început să strângă bani pentru pictarea sfântului locaș. S-a întocmit și un deviz de către pictorul autorizat Dumitru Irimescu, Direcțiunea de pictură bisericească din cadrul Administraţiei Patriarhale aprobând acest deviz cu nr. 14492/1951. Patriarhia Română a aprobat şi ea devizul cu ordinul nr. 7187 din 26 iunie 1951, iar Episcopia Romanului şi Huşilor, de care aparţinea atunci parohia, l-a aprobat cu nr. 8205 din 14 august 1951, lucrările urmând să înceapă în primăvara anului 1952.

Pentru pictură s-a colectat suma de 4 milioane de lei care, însă, din cauza reformelor monetare din 15 august 1947 şi 28 ianuarie 1952 şi-au pierdut valoarea, iar lucrarea nu a mai început.

În această situaţie, preotul Nicolae Gheorghiu a adresat Patriarhiei Române un memoriu prin care cerea un ajutor pentru ”a înfrumuseţa biserica cu pictură aleasă”, motivând că “enoriaşii acestei parohii nicicând nu vor putea singuri şi prin propriile lor mijloace să picteze biserica, întrucât ei sunt muncitori, puţini la număr şi în imposibilitatea materială de a acoperi cheltuelile unei picturi”. Din cauza dificultăţilor prin care trecea Biserica Ortodoxă Română în acea vreme, ajutorul solicitat nu a venit,iar catedrala a rămas nepictată.

În schimb, peste ani, un alt necaz avea să se abată asupra bisericii-catedrală. În vara anului 1985 un trăsnet a lovit biserica, topind clopotele, distrugând ceasul şi incendiind acoperişul turnului-clopotniţă, care a ars până la zidărie, precum şi o parte din acoperişul de pe naos. De asemeni, biserica a suferit deteriorări interioare şi exterioare la nivel de tencuieli, zugrăveli şi vopsitorii. Preotul paroh Constantin Grigoriu şi preotul profesor ConstantinVasilescu, împreună cu membrii Consiliului parohial şi credincioşii au luat de îndată măsuri pentru repararea bisericii. Până în anul 1989 au fost executate lucrările interioare de tencuieli, zugrăveli şi vopsitorii, refăcându-se şi acoperisul în forma în care se vede astăzi, urmând a se face şi exteriorul. De asemeni, în anul 1990, s-a început pictarea interiorului bisericii, până în anul 1994 pictându-se în întregime Sfântul Altar. Ceasul din turn a fost reparat de mai multe ori dar funcţionarea lui corectă nu a fost posibilă decât în momentul în care reparaţia a fost făcută de nişte specialişti aduşi de părintele paroh Ioan Mihoc din Germania, care au înlocuit mecanismul vechi cu cel nou, electronic, care se reglează automat prin antenă satelit după ceasul atomic de la GREENWICH, ceasul de la Adormirea fiind în prezent cel mai performant şi mai corect ceas din zonă (Greenwich,un oraş în Marea Britanie prin care trece meridianul de origine – zero – în funcţie de care s-au fixat fusele orare; ceasul atomic de la Greenwich pierde sau câştigă o secundă la 20 de milioane de ani).

În anul 1994 se petrece un alt necaz legat de biserica Adormirea Maicii Domnului. Din cauza lipsei de atenţie, o lumânare aprinsă, uitată în spatele icoanei Maicii Domnului din strana de lângă iconostas, a incendiat această icoană, de la care focul s-a extins la icoana Maicii Domnului din catapeteasma  care a fost distrusă. Incendiul izbucnind în plină zi a fost stins la timp, dar, în interior, biserica a fost afectată serios din cauza fumului degajat, pictura din Sfantul Altar suferind serios. Preotul Constantin Grigoriu a mobilizat credincioşii pentru refacerea interiorului bisericii şi continuarea picturii. Însă, începând cu data de 15 mai 1995, preotul Constantin Grigoriu s-a pensionat pentru limită de vârstă, iar preotul profesor Constantin Vasilescu, începând cu aceeaşi dată, s-a transferat la parohiaTopoliţa, protopopiatul Tg. Neamţ.

Pentru ca biserica şi parohia să nu rămână fără preot, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a hotărât ca preotul profesor Vasile Ignătescu să preia, începând cu 15 mai 1995, cu titlul de suplinitor, oficiul parohial, inventarul mobil şi imobil al parohiei, precum şi gestiunea acesteia. Această numire s-a făcut şi la propunerea părintelui profesor Ioan Mihoc, Directorul Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ.

Odată numit, părintele Vasile Ignătescu a continuat, fiind ajutat de Consiliul parohial şi de credincioşi, restaurarea interioară şi exterioară a catedralei. În exterior au fost făcute intervenţii la acoperiş şi fundaţii, iar în interior a fost spălată pictura din Sfântul Altar şi s-a continuat împodobirea bisericii cu o frumoasă pictură în frescă, lucrată de acelaşi pictor Ion Preutu (născut la data de 13 decembrie 1951 în satul Bogdăneşti, comuna Boroaia judeţul Suceava), împreună cu colaboratorii săi Doina Preutu (născută la 19 august 1963 în Paşcani. Judeţul Iaşi), Eugenia Popescu (născută la 10 noiembrie 1951 în comuna Grajduri judeţul Iaşi), Constantin Ignat şi Ciprian Istrate, studenți la pictură bizantină bisericească.

Unul dintre donatorii importanţi la pictura bisericii (2 milioane lei) a fost domnul Lungu Cristi.

Cu prilejul acestei restaurări a fost făcută şi o catapeteasmă nouă, sculptată de Dumitru Gafton din Tg Neamţ, care a sculptat şi stranele noi din biserică. Icoanele mari din catapeteasmă (a  Mântuitorului, a Maicii Domnului, a hramului Adormirea Maicii Domnului şi a Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul) au fost pictate de pictorul Mihai Moroşanu din Suceava, în anul 1997, iar icoanele mici reprezintând praznicile împărăteşti (primul registru), sfinţii apostoli (registrul al doilea) şi sfinţii prooroci (registrul al treilea) au fost pictate la pictorul Motfai Ioan din Oglinzi- TgNeamţ, în aceeaşi perioadă.

În Sfântul Altar a fost confecţionat mobilier nou, cu 12 tablii sculptate de Loghin Aurel din Lunca-Neamţ, precum şi o Sfântă Cruce mare, care a fost sculptată de Ungureanu Ioan din Tg. Neamţ, cartierul Ţuţuieni.

Tot în această perioadă (1995-1998)  a fost ridicată şi casa de prăznuire la care o o contribuţie importantă a avut familia BârsanValeriu.

Lucrările de restaurare şi pictare a catedralei au fost finalizate în anul 1998, iar resfinţirea ei a avut loc în ziua de duminică 18 octombrie 1998, fiind săvârşită de Înaltpreasfinţitul Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolitul Basarabiei, înconjurați de un important sobor de stareţi şi preoţi de la diferite parohii.

În ACTUL DE SFINŢIRE se spune: “Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh s-a resfinţit această biserică cu hramul” Adormirea Maicii Domnului”, catedrala oraşului Tg. Neamţ, de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit Daniel al Moldovei şi Bucovinei şi Înaltpreasfinţitul Petru al Basarabiei, înconjuraţi de un sobor al stareţilor sfintelor mănăstiri din cuprinsul Mitropoliei noastre, duminica 18 octombrie 1998.

Primeşte Mult Milostive Doamne Dumnezeul nostru osteneala celor care au restaurat această catedrală între anii 1989-1998”.

Semnează: Daniel Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei

                                 † Petru Mitropolit al Basarabiei

Alături de înalţii ierarhi seamnează mai multe personalităţi bisericeşti dintre care menţionăm:

  1. Protos. Prof. Varlaam Merticaru – în prezent Episcop Vicar Patriarhal.
  2. Arhim. Ioachim Giosan – în prezent Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
  3. Arhim. Victorin Oanele – stareţul Mănăstirii Sihastria.
  4. Arhim. Benedict Sauciuc – consilier metropolitan şi stareţ al Mănăstirii Neamţ.
  5. Arhim. Ciprian Zaharia – stareţul Mănăstirii Bistriţa-Neamt.
  6. Arhim. Vitalie Danciu – Director al tipografiei “Trinitas” şi stareţ al Mănăstirii Golia-Iaşi.
  7. Preot profesor Vasile Ignătescu- paroh.
  8. Preot Mihai Vizitiu – consilier învăţământ la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi cadru didactic la Facultatea de Teologie “Dumitru Staniloae” din Iaşi.
  9. Preot profesor Ioan Mihoc – Directorul Seminarului Teologic “Veniamin Costachi” – Mănăstirea Neamţ.
  10.   Preot Vasile Ţoc – protopop al Protopopiatului Roznov.
  11.   Alţi preoţi şi diaconi care au slujit la sfinţire (vezi anexa 5).

După sfinţire parohia Adormirea Maicii Domnului a făcut o donaţie de 5.000.000 lei pentru Mitropolia Basarabiei, care trecea printr-o criză deosebită. Pentru această danie Înaltpreasfinţitul Petru a trimis o scrisoare de mulţumire Înaltpreasfinţitului Mitropolit Daniel, care a dispus ca aceasta să fie trimisă şi parohiei (vezi anexa 6)

Începând cu data de 1 noiembrie 1998, în postul de paroh al parohiei ”Adormirea Maicii Domnului” a fost numit preotul profesor Ioan Mihoc, directorul Seminarului Teologic “Veniamin Costachi”- Mănăstirea Neamţ, iar în postul de preot II a fost numit (nu îmbisericit, cum greşit afirmă preotul profesor Costantin Cojocaru op.cit.), cu aceeaşi dată, preotul MihaiVizitiu, cadru didactic la Facultatea de Teologie “Dumitru Staniloae”- Iaşi şi consilier învăţământ în cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei – Iaşi (conform adresei Mitropoliei nr. 7142 din 21 octombrie 1998).

În timpul parohiatului preotului profesor Ioan Mihoc a fost realizată instalaţia de încălzire centrală pe gaz a bisericii, s-a reamenajat capela mortuară de la subsol, s-au efectuat pavaje în faţa şi în lateralele bisericii, cu ajutorul substanţial al Primăriei Tg. Neamţ, condusă de domnul primar de atunci, Decebal Arnăutu, s-a cumpărat un clopot nou din Germania în greutate de 1100 kg  s-a cumpărat un ceas nou pentru turnul-clopotniţă despre care s-a vorbit mai sus, iar în anul 2012 o fost zugrăvită în exterior toată biserica și casa praznicală, cheltuielile pentru lucrările de zugrăvire ridicându-se la peste 50.000RON (cinci sute de milioane de lei vechi), 25.000 fiind donaţia familiei noului primar, domnul Daniel Harpa și 5.000 lei donația familiei domnului deputat Ionel Arseni. Au fost utimele înnoiri care s-au făcut bisericii până la apariţia acestei monografii.



[1]Nicolae Cosma, op. cit. pp. 12, 72, 81; preot prof. Constantin Cojocaru, Protopopiatul Tg. Neamţ, parohia „Adormirea”; Gavril Luca, op. cit. pp. 106, 364; Profesorul Vasile Vrânceanu (op. cit. vol. II, p. 109) afirmă că în 1941 Gh. Bejan, „a pus la dispoziţia celor interesaţi un scurt istoric al bisericii”, numai că pr. Gh. Bejan a murit 1938. Tot prof. Vrânceanu mai afirmă că bisericile Sf. Gheorghe şi Sf. Dimitrie au ars în săptămâna patimilor, miercuri, din cauza unui trăsnet, ceea ce este greu de crezut, nicio însemnare nu menţionează să fi trăsnit în aprilie; profesorul Traian Onofrei (op. cit., p. 74) susţine că ”incendiul din 1864, care a distrus o parte din oraş, a transformat în scrum și acoperişul bisericii „Sf. Lazăr”, care era de draniță”.

[2] Preot Constantin Grigoriu, Istoricul bisericii „Adormirea” din Târgu Neamţ, dactilografiat, aflat în arhiva parohiei, fără an (posibil 1967), p. 1. (date preluate, probabil, din istoricul bisericii lăsat de preotul Ghe. Bejan, lucrare care nu a mai fost găsită în arhiva parohiei Adormirea).

[3]Gabriel Davidescu şi Traian Onofrei, op. cit. p.86; conform Marina Sabados, Grigorescu la Agapia, Ed. Doxologia, Iași 2012, p. 80 ”Johann Brondel, arhitect german, adept al neogoticului, nu a fost străin de zona Târgului Neamț, fiind și autorul unui deviz de lucrări la Mănăstirea Agapia (1860)”.

[4]Iosif Kerzel a fost consilier comunal în anii 1885-1886; 1889; 1891-1893; 1894. De asemeni, a fost primar în anii 1890 şi 1899, an în care a decedat în timpul mandatului; vezi pe larg la Gavril Luca, op. cit. cap. Tg. Neamţ în epocile modernă şi contemporană.

[5] Monahia Eustochia Ciucanu, Mănăstirea Agapia, tipărită cu binecuvântarea IPS Mitropolit Teoctist al Moldovei şi Sucevei, Iaşi, fără an, p. 101.

[6] Gavril Luca, op. cit. p. 138.

[7] Vezi pe larg la Nicolae Cosma, op. cit. p. 21

Pr. dr. Mihai Vizitiu

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.